Un nou penitenciar va fi construit în județul Buzău. Alina Gorghiu: „Totul va fi la standarde europene”

62020650
Pro TV

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat construirea unui nou penitenciar, în judeţul Buzău, menţionând că acesta va avea 900 de locuri de detenţie, cu o suprafaţă de patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut.

Alina Gorghiu a vizitat, miercuri, la amplasamentul viitorului penitenciar de la Unguriu, judeţul Buzău.

”Am fost în 16 judeţe deja. Buzău este pe harta sistemului nostru cu un obiectiv destul de important. Unguriu este locul în care, după 20 de ani, se construieşte ceva de la zero în sistemul penitenciar românesc. Vorbim de un penitenciar care înseamnă prima investiţie foarte importantă după anul 2020, când am reuşit să debutăm cu construcţia Centrului Educativ de la Buziaş, din Timiş. Acest penitenciar este emblematic pentru infrastructura sistemului de justiţie din România pentru că avem nişte obligaţii pe care, la un moment dat, va trebui să le respectăm, nu doar la nivel european, dar şi faţă de tot ce înseamnă cetăţean al României”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Unguriu.

Ea a menţionat că s-au îmbunătăţi condiţiile din penitenciare.

”Sunt 24.000, aproape, de deţinuţi în puşcăriile din România. Gradul de ocupare este unul ridicat, condiţiile s-au îmbunătăţit foarte mult în ultimii ani şi credeţi-mă că nu sunt doar vorbe aruncate la o declaraţie de presă, ci realmente s-au făcut eforturi financiare, umane, de timp, în tot sistemul penitenciar. În ultimii doi ani, 2022-2023, mai bine de 2.000 de locuri de detenţie au fost lucrate, construite, modernizate, dintre care cred că 1.282 în anul 2023. În decembrie chiar mă bucuram că la Gherla s-a făcut un pavilion nou de 60 de locuri pentru femei. Sunt eforturi constante pe care le facem, eforturi, repet, financiare, pe care le facem şi mă bucur că se întâmplă acest lucru pentru că sunt consecinţe importante ca urmare a acestor investiţii. Ştiţi că mulţi dintre cei care fug din România, persoane condamnate şi se duc în alte state, primul lucru pe care îl invocă în instanţele respective, atunci când sunt prinşi, sunt condiţiile proaste din penitenciarele româneşti. ANP-ul şi Ministerul Justiţiei de fiecare dată comunică îmbunătăţirile din acest sistem”, a afirmat ministrul Justiţiei.

Alina Gorghiu a explicat că la Unguriu vor fi 900 de locuri de detenţie.

“Avem şi un memorandum prin care România s-a obligat să îmbunătăţească aceste condiţii, iar aici vor fi 900 de locuri de cazare, 900 de locuri de detenţie, aşa cum vă spuneam anterior, 800 dintre ele în regim semideschis şi 100 în regim deschis. Dar elementul pe care vreau să vi-l spun este că vor fi patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut. Memorandumul ne obligă la trei metri pătraţi, vom avea condiţii peste standardele europene aici, la Buzău, pentru cei care vor fi deţinuţi. Şi de astăzi încolo, tot ce vom construi în sistem penitenciar va fi la standarde europene pentru că statul român înţelege exact care sunt rigorile şi ce trebuie să facem”, a mai transmis Alina Gorghiu.

Penitenciarul de la Unguriu ar urma să fie gata în 2027.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62347756
Un bărbat a murit după ce a fost bătut de un barman într-un club din Iași. Agresorul a fost arestat preventiv

Un barman a fost arestat preventiv la aproape o lună după ce a bătut un client al unui club aflat în vecinătatea restaurantului unde lucra în centrul Iaşiului, iar acesta a decedat ulterior în urma leziunilor grave suferite.

62251879
Ordin de protecţie pe numele unui bărbat din Gorj, care şi-a lovit soţia şi a ameninţat-o cu moartea

Poliţiştii au emis un ordin de protecţie pe numele unui bărbat care şi-a lovit soţia şi a ameninţat-o cu moartea.

62423706
Mai mulți indivizi din Olt au furat carduri bancare și au făcut tranzacţii frauduloase, de 14.000 de lei

Poliţiştii şi procurorii din Olt au făcut percheziţii la persoane bănuite că au furat două carduri bancare cu care au făcut tranzacţii frauduloase în valoare de 14.000 de lei. În urma audierilor, două persoane au fost reţinute.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.