Un copil de 10 ani din Mureș a ajuns la spital cu arsuri după ce tatăl lui a încercat să facă focul în sobă cu benzină

×
Publicitate

Un copil de 10 ani din județul Mureș a ajuns la spital cu arsuri, după ce tatăl său a încercat să aprindă focul din sobă cu benzină.

 

Bidonul în care se afla combustibilul s-a aprins în mâna bărbatului care, speriat, l-a aruncat. Recipientul în flăcări l-a nimerit chiar pe fiul său, aflat la mică distanță.

Incidentul a avut loc miercuri seara, în localitatea Lunca Bradului. Bărbatul de 49 de ani a vrut să încălzească apartamentul și a turnat benzină pe lemnele din sobă, după care le-a dat foc.

Însă recipientul în care se afla combustibilul s-a aprins, iar bărbatul, speriat, l-a aruncat.

La mică distanță se afla și băiețelul lui, de 10 ani. Ambii s-au ales cu arsuri.

Dr. Bogdan Solomon, UPU: ”Arsuri din flacără, benzină explodată. Tatăl cu arsuri de gradul doi- trei pe brațe, copilul un pic mai grav cu arsuri pe față, gât și brațe pe 16 % din corp”.

A luat foc și încăperea, iar familia a anunțat pompierii. Ajunși la fata locului, militarii au stins rapid flăcările, așa că au ars doar o canapea și niște haine.

Tatăl și fiul lui au fost transportați la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș, iar medicii au luat decizia ca băiatul să fie transferat la București.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62093499
Turcan: noua lege a pensiilor va fi gata în doi ani. "Avem sute de mii de dosare cu şine"
O nouă lege a pensiilor și dosarele recalculate vor exista în cel mult doi ani, a promis ministrul muncii, Raluca Turcan.
62174887
Un primar din Buzău susține că a fost bătut de fostul edil. A ajuns la spital cu traumatism cranian
Primarul comunei Beceni din judeţul Buzău, Adrian Burlacu, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău cu o ambulanţă SMURD după ce a fost victima unei agresiuni. Burlacu susţine că a fost bătut de fostul primar care este acum viceprimar
62171314
Ministrul Muncii: Salariul minim de 2.300 lei este mic. Este un nivel pe care angajatorii au considerat că-l pot susţine
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă 1,4 milioane de salariaţi din sistemul privat au salariul minim pe economie, cifra fiind de şapte ori mai mare decât numărul bugetarilor care au salariul minim pe economie.