Un bărbat este cercetat pentru violenţă în familie, după ce şi-a lovit concubina cu pumnii şi a distrus geamul unei uşi

62422166
Shutterstock

Un bărbat de 46 de ani din judeţul Giurgiu este cercetat pentru violenţă în familie, fiind plasat sub control judiciar, după ce şi-a lovit concubina cu pumnii şi a distrus geamul unei uşi.

El este cercetat şi într-un alt dosar similar, pentru fapte comise în octombrie anul trecut.

„La data de 5 februarie a.c., ora 23.10, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bolintin Vale au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie, de 43 de ani, din localitatea Mihai Vodă, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că un bărbat ar fi agresat-o fizic şi ar fi alungat-o din locuinţă. În temeiul sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, din primele cercetări reieşind faptul că, un bărbat, de 46 de ani, concubinul apelantei, pe fondul unor neînţelegeri, ar fi agresat-o fizic şi ar fi lovit-o cu pumnii în zona feţei”, a transmis, miercuri, IPJ Giurgiu.

Sursa citată a precizat că, ulterior, bărbatul ar fi distrus geamul unei uşi din locuinţă.

„De asemenea, din verificările efectuate, a reieşit faptul că bărbatul în cauză este cercetat într-un alt dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, în luna octombrie 2023. La data de 6 februarie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, bărbatul bănuit de săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie (două acte materiale) şi distrugere a fost reţinut, pentru 24 de ore”, au mai transmis poliţiştii.

Miercuri, bărbatul a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62423560
Ce s-a întâmplat cu avionul din care au căzut o bucată în timp ce zbura în apropiere de Târgu Mureș
Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile a anunţat, miercuri, că investighează evenimentul produs miercuri pe raza localităţii Nazna, după ce o componentă de fuselaj s-a desprins în timpul zborului unei aeronave.
62417398
Un băiat de 19 ani fără permis a făcut prăpăd în Sibiu. A condus o mașină cu număr fals și a rănit grav doi tineri
Un tânăr de 19 ani din Siubiu a fost reținut după ce a condus o maşină cu număr fals, fără a avea permis şi a făcut accident, după care a fugit.  
62423810
Polițiști români învață pe propria piele cum funcționează taser-ele. „Cele mai dureroase 5 secunde din viața mea”
Zece polițiști români învață de la instructori aduși din străinătate să folosească taser-ele, mai cunoscute drept pistoale cu electroșocuri.