Un bărbat din Bihor a fost omorât la comanda soției sale. Femeia ar fi plătit un interlop ca să îl ucidă pe bărbat

×
Publicitate

Film de groază în Bihor. Procurorii au bănuiala că un bărbat de 45 de ani, ar fi fost omorât la comanda soției sale, dar și a unei verișoare care avea o relație amoroasă cu femeia.

Cele două i-ar fi dat 40.000 de lei unui individ care l-ar fi ucis pe bărbat şi ar fi îngropat cadavrul pe câmp. Faptele îngrozitoare au fost descoperite acum după câteva luni de la crimă.

Suspectul este din localitatea Valea lui Mihai, bănuit că a fost tocmit de cele două femei să îl omoare pe Venkli István. Victima a fost găsită abia acum, după patru luni de căutări.

Soția bărbatului și verişoara lui l-au dat dispărut pe Istvan în decembrie anul trecut.

Bihor

Alte rude, care nu știau nimic de povestea îngrozitoare, au dat zeci de anunţuri pe reţelele sociale, atât în România, cât şi în Ungaria, în speranţa că acesta va fi găsit în viaţă.

În urma cercetărilor, procurorii au intrat însă la bănuială. Soția victimei dădea declarații contradictorii. În ultima ar fi spus că și-a ucis accidental bărbatul pentru că ar fi vrut să se apere.

Apoi ar fi mărturisit că ar fi plătit 40.000 de lei unui individ din localitate, ca să îl ucidă pe soțul ei. Potrivit unor surse din anchetă, verișoara bărbatului devenise iubita ei, iar soțul le stătea în cale.

Pe 18 decembrie, anul trecut, bărbatul a fost văzut ultima dată în viață, cântând într-un local, așa cum mai obișnuia.

În seara aceleiaşi zile, verișoara victimei l-a ademenit pe bărbat pe un drum retras. Acolo aștepta suspectul bănuit de crimă, care i-ar fi luat viaţa. Acesta ar fi fost ajutat de cele două femei ca să scape de cadavru.

Procurorii au audiat-o şi pe verișoara victimei.

Cristian Butaci - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor: ”După o înțelegere prealabilă, un plan bine pus la punct, au ademenit persoana vătămată într-o zonă lăturalnică unde, în baza acestei înțelegeri i-au aplicat multiple lovituri care în final au condus la decesul peroanei vătămate".

Au folosit apoi mașina femeii, ca să transporte cadavrul în zona unei cariere de nisip.

Cristian Butaci: "După uciderea persoanei vătămate inculpații au transportat cadavrul persoanei vătămate, pe un câmp, în zona exterioară localității Valea lui Mihai, unde au îngropat-o. Au recunoscut comiterea faptei".

Cei trei suspecţi sunt acuzaţi de omor calificat.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Rezultate Loto 6 din 49 din 14 aprilie. Iată numerele extrase

Loteria Română a organizat, joi seara, noi extrageri pentru Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

 

Incendiu puternic la fosta fabrică de ţigări a omului de afaceri Zaher Iskandarani. A fost transmis mesaj RO-Alert

Un incendiu puternic a izbucnit, joi după-amiază, la fosta fabrică de ţigări a omului de afaceri Zaher Iskandarani, care a fost dat în urmărire internaţională, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru contrabandă cu ţigări.

Tot mai mulți români își cumpără motociclete motivați de tarifele mari la carburanți

Tarifele tot mai mari la carburanți și la întreținerea autoturismelor i-au convins pe mulți români să își cumpere motocicletă.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.