Un bărbat a fost găsit mort la câțiva kilometri de Mănăstirea Slănic. Fusese dat dispărut în urmă cu o lună

×
Publicitate

O descoperire macabră a fost făcută, luni după-amiază, într-o zonă împădurită din Berevoești, județul Argeș.

Câțiva localnici au găsit într-o zonă greu accesibilă, la câțiva kilometri de Mănăstirea Slănic, cadavrul unui bărbat.

Polițiștii ajunşi la faţa locului au cerut ajutorul salvamontiștilor pentru a coborâ trupul neînsufleţit.

Bărbatul a fost identificat în cele din urmă. Este vorba despre un localnic de 46 de ani din Corbi, care fusese dat dispărut în urmă cu o lună.

Plecase de acasă pe la jumătatea lui noiembrie, dar pentru că nu are decât un tată bătrân și bolnav, dispariția lui a fost anunțată abia pe 4 decembrie, de o femeie pe care o mai ajuta la treburi.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească ce anume a provocat decesul.

Mihai Enache, șef de formație la Salvamont Câmpulung: „Am intervenit cu șase salvatori montani și cu echipamentul din dotare. Acțiunea a durat în jur de trei ore, terenul fiind foarte accidentat, necesitând foarte multe lansări și multe tehnici de coardă, iar ulterior victima a fost predată către IML”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62194389
Un tânăr s-a certat cu o femeie în mașină în timp ce conducea și a intrat intenționat într-un parapet, în Cluj

Un tânăr şofer aflat sub influenţa alcoolului şi a substanţelor cu efect psihoactiv a fost reţinut, luni seară, de către poliţiştii din judeţul Cluj, după ce a provocat un accident.

62233909
Pandemia afectează grav turismul: "Este o noutate, un nou mod de a petrece Revelionul"

Chiar dacă au putut să petreacă de Revelion în condiții aproape de normalitate, cei mai mulți români au preferat să rămână în grupuri mici, cu prietenii ori familia.

62233077
Viața ar putea reveni la normal în două luni, culmea, datorită Omicron, spune un oficial din Danemarca

Tulpina Omicron poate fi cea care ar putea duce la sfârșitul pandemiei, spune Tyra Grove Krause, șefa Statens Serum Instiut, o agenție guvernamentală care supraveghează evoluția pandemiei în Danemarca.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.