Trupul unui bărbat, găsit în valea unui pârâu din Argeș. Ar fi mers la grădina pe care o avea în zonă şi nu a mai revenit

62396468
Shutterstock

Trupul unui bărbat de 65 de ani din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş, a fost găsit, miercuri seară, în valea unui pârâu. Victima ar fi mers la grădina pe care o avea în zonă şi nu a mai revenit, iar poliţiştii încearcă să afle cum a murit.

„În seara zilei de 13 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, în valea unui pârâu din localitatea Cicăneşti, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat”, a transmis, miercuri seaăr, IPJ Argeş.

Sursa citată a precizatb că la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş şi poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Curtea de Argeş.

„Din primele verificări, s-a stabilit faptul că bărbatul, de 65 de ani, din Cicăneşti, ar fi mers la gradina pe care o deţinea în apropierea pârâului Valea Urecheşti şi nu ar mai fi revenit la domiciliu. Acesta a fost găsit, căzut în vale, de către aparţinători”, a mai precizat Poliţia.

A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni. Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, a mai menţionat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62394197
Şoferul unui autobuz de transport călători a decedat după ce i s-a făcut rău la volan, în Vaslui

Şoferul unui autobuz de transport călători a decedat, miercuri, după ce i s-a făcut rău la volan, în timpul mersului, pe o stradă din municipiul Bârlad.

 

62410251
Spitalul „Dăruiește viață” e gata să primească primii pacienți în 2024. Îndeplinește cele mai înalte standarde în medicină

Spitalul construit de Asociaţia „Dăruieşte Viaţa” din donaţii este gata şi îşi aşteaptă primii pacienţi în 2024. Are aproape 200 de paturi, bloc operator, şi multe spaţii de joacă.

62410252
„Sfânta Javelin”, spaima rușilor, ajunge și în România. Armata română va primi arma cu care Ucraina distruge tancurile Rusiei

Departamentul de Stat al SUA a avizat favorabil vânzarea de rachete antitanc Javelin către România în valoare de circa 80 de milioane de dolari, a anunţat marţi într-un comunicat Agenţia americană de Cooperare pentru Securitate şi Apărare.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară.