Ultimele aplauze pentru "Nemuritorul" filmului romanesc. Sergiu Nicolaescu a fost incinerat

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai prolific dintre regizorii romani este de acum ''Nemuritorul'' cinematografiei noastre. In aplauzele a sute de oameni care i-au stimat opera, Sergiu Nicolaescu a luat calea vesniciei. 

Maestrul a plecat demn si sobru, asa cum a fost pe parcusul intregii sale vieti. In semn de recunostinta, garda i-a prezentat onorul unui om care si-a iubit si cinstit cu sinceritate tara.

Cei care l-au indragit din tot sufletul pe regizor au plans la despartire. Multi si-au revazut astazi momentele frumoase ale vietii.

Sicriul lui Sergiu Nicolaescu purtat de militari a fost scos din Cercul Miliar la ora 10 si 45 de minute. Oameni de cultura ori simpli spectatori, cu totii au incercat sa ii transmita maestrului ca in sufletele lor ii vor purta vesnic amintirea.

In aplauzele martorilor impietriti, cortegiul a pornit catre crematoriul Vitan Barzesti, acolo unde inainte de incinerare garda i-a prezentat onorul. La scurta ceremonie de ramas bun a participat si fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu.

Citește și
Mihai Viteazul
Filmul lui Sergiu Nicolaescu pe care comunistii nu l-au lasat la Hollywood. A fost "pariul" carierei
Hoțul român care a furat produse de 60.000 de lire sterline din mai multe magazine din UK

Indurerata vaduva lui Sergiu Nicolaescu a parasit cladirea strangand in brate drapelul primit in semn de omagiu.

Sergiu Nicolaescu, care a decedat joi, la varsta de 82 de ani, a fost incinerat conform propriei dorinte. Dana Nicolaescu, sotia regizorului, a declarat joi ca incinerarea a fost "dorinta expresa" a sotului sau, pe care i-a respectat-o, si a solicitat presei sa trateze "cu decenta si respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin disparitia sotului ei".

Trupul neinsufletit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus sambata, la ora 11.20, la crematoriul Vitan Barzesti din Bucuresti. La crematoriu s-au strans cateva sute de persoane care au dorit sa il conduca pe ultimul drum pe cunoscutul regizor, insa incinerarea a avut loc in cadru restrans. La crematoriu s-au aflat familia si prietenii lui Sergiu Nicolaescu, intre care regizorul Ioan Carmazan, dar si fostul presedinte Ion Iliescu, care au luat parte la ceremonia de incinerare.

De asemenea, la crematoriu s-a aflat si o garda militara, care a tras salve in memoria lui Sergiu Nicolaescu, regizorul fiind astfel incinerat cu onoruri militare.

"A fost ultimul act al ceremoniilor prin care ne-am luat ramas bun de la Sergiu Nicolaescu. Eu cred ca cea mai buna apreciere, cea mai buna cinstire, au aratat-o oamenii. Au fost o multime de oameni si ieri si astazi de dimineata, care au vrut sa-si ia ramas bun de la Sergiu Nicolaescu. Pentru un om public si pentru un om de arta cum a fost el, un mare creator, nu exista bucurie mai mare decat aceasta. Sa stie ca a slujit o cauza apreciata de cei multi. Pentru ca el a facut filme adresate oamenilor, adresate maselor, adresate poporului roman. Si cea mai buna cinstire a fost acest mod in care oamenii au tinut sa-si ia ramas bun de la el", a spus Ion Iliescu, la iesirea din crematoriul Vitan Barzesti.

In timpul ceremoniei de incinerare, oamenii stransi la crematoriu au avut stari diverse, trecand de la aplauze pentru Sergiu Nicolaescu, la nemultumire, pentru ca nu au unde sa depuna coroane si lumanari in memoria regizorului.

Si atunci cand trupul neinsufletit al lui Sergiu Nicolaescu a fost scos din cladirea Cercului Militar National din Bucuresti, pentru a fi transportat la crematoriul Vitan Barzesti, cateva sute de admiratori care au venit sa ii aduca un ultim omagiu cunoscutului regizor au aplaudat.

Familia lui Sergiu Nicolaescu nu a facut un anunt oficial cu privire la locul in care va fi depusa cenusa regizorului. Potrivit unor declaratii ale Iolandei Nicolaescu, sora regizorului, cenusa ar putea fi depusa initial la cimitirul Bellu din Bucuresti, dupa care ar putea fi mutata la cavoul familiei aflat in cimitirul din Targu-Jiu.

Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, in urma complicatiilor cardiace si pulmonare severe, care nu au raspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anuntat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 si recent fusese operat de peritonita.

Trupul neinsufletit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus vineri si sambata dimineata la Cercul Militar National din Bucuresti, unde sute de persoane si-au luat ramas bun de la cunoscutul regizor.

Printre cei care i-au adus un ultim omagiu regizorului Sergiu Nicolaescu, vineri, la Cercul Militar National, s-au numarat premierul Victor Ponta, actorii Ileana Stana Ionescu, Aimee Iacobescu, Catalina Grama (Jojo), Mihai Malaimare, Sebastian Papaiani si Doru Ana, regizorii Ioan Carmazan si Geo Saizescu, muzicianul Damian Draghici, ministrul Culturii, Daniel Barbu, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, presedintele-director general al Televiziunii Romane, Claudiu Saftoiu, deputatul Petre Roman, senatorii Ecaterina Andronescu si Georgica Severin, printesa Lia, dar si un grup de cascadori si mai multi revolutionari.

Ramas bun de la Sergiu Nicolaescu si-a luat, vineri, la Cercul Militar National, si Gabriela Nicolaescu, cea de-a doua sotie a regizorului. Cei doi au fost casatoriti timp de 10 ani.

Si sambata dimineata cateva sute de persoane s-au dus la Cercul Militar National pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Sergiu Nicolaescu. Printre cei care si-au luat ramas bun sambata dimineata de la cunoscutul regizor s-a numarat si actorul George Mihaita.

Pe de alta parte, numeroase coroane cu flori au fost trimise la Cercul Militar National de Administratia Prezidentiala, Camera Deputatilor, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, primarul Capitalei, Ministerul Culturii, Televiziunea Romana, dar si de prieteni si apropiati ai regizorului.

Sergiu Nicolaescu s-a nascut pe 13 aprilie 1930, la Targu-Jiu. Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la varsta de 82 de ani, a strans, la capatul unei cariere de peste 40 de ani, o colectie impresionanta de peste 60 de filme in care a imbracat, pe rand sau, uneori, chiar in acelasi timp, haina de regizor, scenarist si actor, cu o abilitate neobisnuita.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde lungmetraje printre care "Dacii" (1966), "Mihai Viteazul" (1970), "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" (1971), "Cu mainile curate" (1972), "Osanda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Marin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul mortii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravietuitorul" (2008).

Daca filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionata premiera romaneasca a anului 2004, probabil ca cea mai impresionanta productie semnata de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea in rolul principal - creatie de referinta in istoria filmului romanesc.

De-a lungul carierei, actorul, scenaristul si regizorul Sergiu Nicolaescu a lucrat alaturi de cele mai mari nume ale cinematografiei romanesti - Amza Pellea, Florin Piersic, Septimiu Sever, Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Emmerich Schaffer, Olga Tudorache, Ghorghe Dinica, Stefan Mihailescu-Braila, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Colea Rautu, Gina Patrichi, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Eugenia Bosanceanu, Ernest Maftei.

Totodata, in indelungata sa cariera, Sergiu Nicolaescu a jucat peste 35 de roluri, de la comisarul Moldovan la Mircea cel Batran, maresalul Averescu si Carol I.

In ultimii ani, Sergiu Nicolaescu a lucrat intens si a regizat filmele "Carol I", lansat in anul 2009, in care regizorul a interpretat chiar rolul lui Carol I, si "Poker", lansat in 2010. Despre "Poker", regizorul spunea ca este a doua comedie din cariera sa, dupa "Nea Marin Miliardar".

Ultima productie marca Sergiu Nicolaescu "Ultimul corupt din Romania", o continuare a peliculei "Poker", a fost lansata in februarie 2012. La fel ca restul filmelor semnate de Sergiu Nicolaescu si "Ultimul corupt din Romania" a reunit mari nume ale scenei romanesti, intre care Valentin Teodosiu, Horatiu Malaele, Mircea Diaconu, Vladimir Gaitan, George Mihaita, Ion Ritiu, Nae Lazarescu Vasile Muraru si Catalina Grama (Jojo).

Pentru ca a iubit atat de mult filmul, Sergiu Nicolaescu a jucat pana in ultimele saptamani de viata. Ultima pelicula in care apare Sergiu Nicolaescu se numeste "Lupu" si va avea premiera anul acesta. Drama "Lupu" este una dintre putinele pelicule in care Sergiu Nicolaescu a acceptat sa joace un rol cheie (unui batran intelept), sub bagheta altui regizor - Bogdan Mustata.

In ultimii sai ani, Sergiu Nicolaescu si-a continuat si cariera politica. Cand si-a incheiat ultimul mandat de senator, pe 12 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a sustinut un discurs emotionant de la tribuna Senatului.

"Vreau sa va multumesc pentru acesti patru ani minunati pe care i-am petrecut impreuna, in care dumneavoastra mi-ati daruit stima si consideratie, simtaminte pe care si eu vi le datorez. Mai am putini ani de trait si mi-am dorit sa-i termin in profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau sa va spun un sincer «La revedere!» si vreau sa va spun in acelasi timp «La multi ani!» si sarbatori fericite", a spus Nicolaescu, in aplauzele parlamentarilor.

Sergiu Nicolaescu a primit numeroase decoratii si distinctii, intre care Ordinul National "Serviciul Credincios", in grad de Cavaler, in anul 2002.

De asemenea, pe 6 decembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a fost declarat cetatean de onoare al municipiului Targu-Jiu. In aceeasi zi, in Targu-Jiu, a fost inaugurat si un cinematograf care poarta numele regizorului.

"Ceea ce am facut in viata, in primul rand, a insemnat munca. Am facut peste 60 de filme, am 135 de milioane de telespectatori in Romania si peste un miliard de telespectatori in lume si, cu toate acestea, ca gorjeni si ca olteni va puteti mandri pentru ca intotdeauna am spus cu mandrie ca sunt nascut in Targu-Jiu. Pentru mine filmul a insemnat ceea ce era mai important in viata. Existenta mea", a spus, atunci, emotionat Sergiu Nicolaescu.

 

 

CITESTE MAI MULT:

Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit, la 82 de ani. Initial, medicii i-au pus un alt diagnostic

Reactii dupa moartea lui Sergiu Nicolaescu. Vladimir Gaitan: "Regretul lui era ca nu avea copii. A fost ca un tata pentru mine"

Operele lui Nicolaescu - "Mihai Viteazul" e obiect de studiu la facultatea lui Spielberg din LA

12 Decembrie: Sergiu Nicolaescu, in Senat: Mai am putini ani de trait, va spun sincer "La revedere!"

Ultima luna din viata lui Sergiu Nicolaescu: mesajul tulburator de la inmormantarea lui Iurie Darie

CTP despre Sergiu Nicolaescu: "Dupa ce am vazut Poker am simtit nevoia sa ma spal cu spirt pe ochi"

"Un fleac, m-au ciuruit", "Am si eu sensibilitatile mele". Scene-cult din filmele lui Nicolaescu

"Ne pare nespus de rau". Targu Jiu deplange moartea cetateanului de onoare Sergiu Nicolaescu

"Un politician discret si plin de voie buna". Sergiu Nicolaescu, in rolul de parlamentar

Articol recomandat de sport.ro
Vedeta naționalei României, făcută praf de italieni: ”Spectator neplătitor”
Vedeta naționalei României, făcută praf de italieni: ”Spectator neplătitor”
Citește și...
Si-au luat ramas bun de la Sergiu Nicolaescu in cinematografe. Maraton de filme in memoriam
Si-au luat ramas bun de la Sergiu Nicolaescu in cinematografe. Maraton de filme in memoriam

Pentru Sergiu Nicolaescu, filmul era ca o credinta, iar cinematograful a fost templul in care o slavea. Nu e de mirare ca mai multe cinematografe din tara au ales sa-i cinsteasca memoria, proiectand vineri-noapte pe ecrane un adevarat maraton cu filme.

Filmul lui Sergiu Nicolaescu pe care comunistii nu l-au lasat la Hollywood. A fost
Filmul lui Sergiu Nicolaescu pe care comunistii nu l-au lasat la Hollywood. A fost "pariul" carierei

Industria cinematografica din Romania ii datoreaza enorm lui Sergiu Nicolaescu. Productiile sale, cum ar fi "Dacii", "nea Marin miliardar" sau "Mihai Viteazul" au stabilit record dupa record, inainte de 1989.

"Lupu", ultimul film in care a jucat Sergiu Nicolaescu, va avea premiera in acest an

Pentru ca a iubit atat de mult filmul, Sergiu Nicolaescu a jucat pana in ultimele saptamani de viata. Ultima pelicula in care apare se numeste "Lupu" si va avea premiera anul acesta. 

Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave

Alegeri prezidențiale 2024. Românii sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege președintele. 13 candidați sunt în cursa electorală. La ora 7:00 dimineața, secțiile de votare s-au deschis în toată țara și se vor închide la 21:00.

Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, al cărei președinte să muncească pentru țară”
Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, al cărei președinte să muncească pentru țară”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că a votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, pentru stabilitate și echilibru.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2024 - prezența la vot în timp real. Au votat peste 4 milioane de români
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2024 - prezența la vot în timp real. Au votat peste 4 milioane de români

Alegeri prezidențiale 2024, primul tur. Secțiile de votare din România s-au deschis la ora 07:00 dimineața, iar românii sunt așteptați să-și exercite dreptul constituțional de vot într-un scrutin care va decide viitorul șefului statului.