Trump începe să recupereze datoriile studențești neplătite, prin confiscări de salarii. Milioane de americani sunt vizați

62537408
Shutterstock

Guvernul american anunţă că urmează să înceapă - de luna viitoare - să recupereze datoriile studenţeşti neplătite, inclusiv prin confiscări din salarii, după o pauză de mai mulţi ani, relatează AFP.

Această măsură vizează cinci milioane de persoane care se află în faliment, a anunţat luni într-un comunicat Departamentul american al Educaţiei, precizând că alte patru milioane de persoane înregistrează întârzieri importante la rambursare.

În 2020, în primul său mandat, preşedintele american Donald Trump a pus pauză rambursării datoriilor studenţeşti uriaşe, care reprezintă o povară în multe gospodării, în cadrul unor măsuri în vederea susţinerii consumatorilor americani, în toiul pandemiei covid-19.

Această perioadă a fost prelungită de către succesorul său, fostul preşedinte democrat Joe Biden, care a încercat în mai multe rânduri să şteargă o mare parte a acestei datorii studenţeşti.

Însă, în 2023, Curtea Supremă, majoritar conservatoare, a anulat o parte a acestor măsuri.

Secretara Educaţiei Linda McMahon a justificat luni reluarea recuperării datoriilor afirmând că Guvernul nu are ”autoritatea constituţională să şteargă datoria” studenţilor şi a denunţat ”politici iresponsabile” ale administraţiei Biden.

Persoanele vizate de recuperări urmează să primească o notificare oficială prin e-mail în decurs de două săptămâni, a anunţat Departamentul Educaţiei, precizând că reţineri din salarii unrează să fie făcute din vară.

Aceste recuperări urmează să fie făcute şi prin reţineri din anumite prestaţii sociale sau rambursări de impozit.

Studiile universitare din SUA costă între 10.000 și 70.000 de dolari pe an

Anunţul Departamentului Educaţiei a fost criticat dur de către Student Borrower Protection Center, o organizaţie care reprezintă şi apără persoanele care au contractat împrumuturi studenţeşti.

Această măsură este ”crudă” şi va ”arunca familii ale unor muncitori într-un haos economic şi mai mare”, denunţă într-un comunicat organizaţia.

În Statele Unite, studiile universitare pot costa între 10.000 şi 70.000 de dolari pe an, iar unii studenţi rămân cu o datorie zdrobitoare atunci când intră în viaţa activă.

Potrivit Departamentului Educaţiei, 42,7 milioane de persoane datorează în prezent 1.600 de miliarde de dolari cu titlul de împrumuturi studenţeşti.

Potrivit Pew Research Center, unul dintre patru aduţi americani în vârstă de până în 40 de ani are o datorie constând într-un împrumut studenţeesc, a cărui medie era cuprinsă în 2023 între 20.000 şi 25.000 de dolari, o sumă care variază în funcţie de nivelul educaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62537284
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional. Ce avantaje au beneficiarii și ce bănci sunt înscrise

  Programul „Noua Casă” a pornit marți cu un buget tăiat la jumătate față de anul trecut. 13 bănci sunt gata să acorde astfel de împrumuturi, care în ultimii ani s-au dovedit mai puțin atractive.

62537391
Incendiu la un atelier auto din Alba Iulia. Un bărbat, grav rănit, a fost salvat la timp

Un incendiu a izbucnit la o hală folosită ca atelier auto, pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, în zona gării Barabant.

62537383
Cât costă pachetul de trei nopți la o pensiune de 4 stele la Vama Veche, de 1 Mai. Hotelierii fac ultimele pregătiri

După zilele libere de Paște, mulți își fac planuri pentru 1 Mai. În Vama Veche, proprietarii hotelurilor și barurilor sunt în grafic cu pregătirile pentru startul sezonului, când petrecerile vor anima stațiunea.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.