Trei copii au fost transportaţi la spital după explozia unor petarde, în Slatina. Unul dintre ei a fost grav rănit

62481129
Shutterstock

Trei copii au fost transportaţi la spital duminică în urma exploziei unor petarde, incidentul având loc pe esplanada din centrul municipiului Slatina, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

 

"La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 17.34, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Esplanada din municipiul Slatina, un copil ar fi suferit leziuni în urma exploziei unei petarde. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina şi Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Olt. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că mai mulţi minori ar fi manipulat petarde fără supravegherea unui adult, iar în urma deflagraţiei trei dintre aceştia ar fi suferit leziuni", a precizat sursa citată.

Cei trei copii răniţi în urma exploziei petardelor au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru a primi îngrijiri medicale, iar unul dintre ei a fost transferat la un spital de Craiova.

Copii au vârste între 10 şi 12 ani, iar unul dintre ei ar fi suferit leziuni grave, respectiv arsuri la nivelul mâinilor şi feţei şi ar avea un corp străin în ochi, altul ar avea arsuri pe mâini, ar prezenta fractură la o mână, iar al treilea a necesitat doar evaluare ORL fiindu-i afectat temporar auzul din cauza zgomotului puternic, potrivit managerului Spitalului Judeţan de Urgenţă Slatina, Angela Nicolae.

"Au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe trei copii, cu vârste între 10 şi 12 ani, unul cu leziuni destul de grave, după un incident, s-ar fi jucat cu petarde. Unul dintre cei trei copii a fost transferat la Craiova pentru că a suferit leziuni destul de grave, arsuri şi plăgi pe mâini şi pe faţă, avea un corp străin în globul ocular stâng. Un alt copil dintre cei trei prezenta arsuri pe mâini şi pe faţă şi fractură la o mână, a fost investigat şi nu necesită internare, fiindu-i prescris tratament pe care să-l urmeze acasă. Cel de-al treilea copil ar avea auzul afectat temporar din cauza zgomotului puternic, a fost investigat la ORL şi nu a necesitat internare sau tratament", a declarat, pentru Agerpres, Angela Nicolae.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit unor surse judiciare, copii ar fi strâns mai multe petarde şi le-ar fi aprins pe toate odată. Petarde ar fi unele a căror comercializare şi folosire este permisă numai către şi de către adulţi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt atrage atenţia asupra pericolului extrem pe care îl reprezintă utilizarea materialelor pirotehnice, în special de către minori şi face apel la populaţie să respecte legislaţia privind materialele pirotehnice şi să sesizeze orice activitate de comercializare ilegală.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62503959
MAE: Căderea regimului dictatorial de la Damasc marchează un moment istoric şi un punct de cotitură pentru poporul sirian

Ministerul Afacerilor Externe anunţă într-o declaraţie că România reiterează sprijinul pentru unitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Siriei.

62504006
Care ar fi fost cauza exploziei devastatoare din Bacău. Locatar: „A fost o explozie ca şi cum ar fi fost o bombă”

O explozie puternică a zguduit, duminică dimineaţă, un bloc de garsoniere din Bacău. Proprietarul locuinţei unde s-a produs deflagraţia, un bărbat de 63 de ani, a murit la spital. 45 de persoane au fost evacuate de urgență.

62504029
Suma de 7 milioane de dolari, confiscată de la Bogdan Peșchir, care ar fi finanțat campania electorală a lui Călin Georgescu

Împotriva lui Bogdan Peșchir - considerat de SRI drept finanțator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu - nu s-au luat măsuri preventive.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.