Tânărul care și-a lovit iubita cu biciul a fost arestat. Ce riscă mama minorei, care a asistat la scenă

×
Publicitate

Un individ de 19 ani din Suceava, care a dat dovadă de o agresivitate ieşită din comun, a fost încătuşat de autorităţi şi trimis 30 de zile după gratii.

Faptele sale sinistre au scandalizat opinia publică. Acesta a fost filmat în timp ce îşi biciuia iubita minoră şi însărcinată şi o obligă să-şi să ţină palmele pe cărbuni aprinşi. Deşi adolescenta traumatizată a refuzat să depună plângere, anchetatorii au reuşit să obţină arestarea preventivă a celui care a chinuit-o.

Cel care a postat aceste imagini revoltătoare este un apropiat al familiei. Ar fi făcut asta din răzbunare, şi totuşi a fost singura cale prin care cazul a ajuns în vizorul poliţiei. Fata lovită cu bestialitate, în curtea casei, este minoră şi însărcinată în 5 luni.

Chiar tatăl copilului, în vârstă de 19 ani, este cel care se apropie de ea cu biciul în mână şi începe să o lovească. De faţă erau mama adolescenţei şi concubinul acesteia, care n-au schiţat niciun gest să o ajute chiar dacă agresorul a scos din sobă un făraş cu jăratic, iar ce a urmat este greu de descris în cuvinte.

Ionuţ Epurianu, purtător de cuvânt IPJ Suceava: Am văzut, i-am identificat, am mers peste ei.

Tânăra şi mama acesteia au refuzat să depună plângere împotriva agresorului. Iar rudele bărbatului din localitatea suceveană Horodnicu de Sus le-au cerut insistent poliţiştilor să îl ierte.

Reporter: Eraţi de faţă?
Rude: Nu vrem să vorbim, lăsaţi-ne în pace.

În ciuda presiunilor, procurorul a continuat ancheta, sub acuzaţia de violenţă în familie şi acte sexuale cu un minor. Duminică, judecătorul a dat mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tudor Salagean, avocat: Au cerut pentru acte sexuale pentru un minor, ca la violenţa domestică nu pot cere arestarea dacă părţile se împacă.

O anchetă corectă ar trebui să constate cât de multe ştiau instituţiile statului despre această familie. Protecţia Copilului, asistentul comunitar. Ce măsuri au luat, dacă e cazul, medicul şi preotul satului. Vorbim de o relaţie începută când fata avea 14 ani. Cât despre mama fetei şi concubinul ei, martor la această scenă groteasca, ar putea fi acuzaţi de complicitate.

Ionuţ Epurianu, purtător de cuvânt IPJ Suceava: Căutam o soluţie pentru decăderea din drepturi a mamei.

Poliţiştii recunosc că este printre puţinele cazuri în care se iau măsuri ferme, în lipsa unei plângeri şi împotriva dorinţei victimei de a-l ierta pe cel care a bătut-o şi umilit-o. Asta, deşi în comunităţile închise, cum este cea rroma, puţine femei ar îndrăzni să reclame actele de violenţă. Iar pentru actele sexuale cu minori este invocată tradiţia.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62093721
Doi copii de 12 ani din Miercurea Ciuc, amenințati cu briceagul. Atacatorii au 10 ani

Doi copii în vârstă de zece ani sunt cercetaţi de poliţie, după ce duminică, la Miercurea Ciuc, i-au ameninţat cu briceagul şi i-au deposedat de patru, respectiv cinci lei, pe doi copii de 12 ani.

62096275
Motivul halucinant pentru care un taximetrist din Botoșani a fost agresat

Un taximetrist din municipiul Botoşani a fost agresat duminică de un bărbat.

62102811
Un copil din Dâmbovița a fost găsit mort în casă. Ce spun autoritățile

Un copil de 4 ani din comuna dâmboviţeană I.L. Caragiale a fost găsit mort în casă, fără urme de violenţă, cauza decesului urmând a se stabili după efectuarea necropsiei, a informat IPJ Dâmboviţa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.