Studenţii de la Academia de Poliție au făcut o nouă vizită medicală. Nu s-au raportat noi cazuri de toxiinfecţie alimentară

62059524

Toţi studenţii Academiei de Poliţie au făcut, duminică, o vizită medicală, pentru evaluarea stării de sănătate.

Studenții s-au prezentat şi pentru a ajuta ancheta epidemiologică să stabilească motivul pentru care aproape o sută de studenţi au acuzat simptome de toxiinfecţie alimentară.

”În ultimele 24 de ore, nu s-a mai semnalat nicio altă solicitare de asistenţă medicală sau alte cazuri de îmbolnăviri în rândul studenţilor. Sălile de mese şi blocul alimentar sunt igienizate suplimentar, sub atenta supraveghere a personalului aflat la permanenţa instituţiei, care, împreună cu personalul de deservire din blocul alimentar, asigură şi supraveghează servirea în bune condiţii a mesei zilnice pentru studenţii instituţiei noastre”, au transmis, duminică seară, reprezentanţii Academiei de Poliţie, îjntr-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, personalul medical ”s-a preocupat continuu de starea de sănătate a studenţilor, informând conducerea Academiei de Poliţie despre situaţia de fapt”.

”Astfel, pe tot parcursul zilei de azi se desfăşoară o scurtă vizită medicală a tuturor studenţilor noştri, atât pentru monitorizarea stării de sănătate a acestora cât şi pentru stabilirea altor informaţii necesare anchetei epidemiologice, aflată în desfăşurare.

Având în vedere faptul că se apropie începutul unei noi săptămâni, plină de activităţi didactice şi practice, conducerea Academiei de Poliţie a dispus instructorilor superiori de an realizarea unor informări periodice cu privire la modul de respectare a normelor de curaţenie şi igienă în campusul universitar, monitorizând permanent introducerea şi consumul de alimente din afara instituţiei”, a mai transmis instituţia.

Informările periodice ale instituţiei de învăţământ vin după ce aproape o sută de studenţi au acuzat, în săptămâna care a trecut, simptome de toxiinfecţie alimentară.

Conducerea unităţii a dispus serviciu medical permanent, după ce câteva seri la rând echipaje medicale au fost solicitate să intervină pentru a acorda ajutor studenţilor.

Ministrul de Interne a trimis Corpul de Control să verifice situaţia.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62403701
Plăți rapide și eficiente pentru șoferi. Bucureștiul își digitalizează sistemul de parcare

Capitala României își digitalizează sistemul de parcare. Vor fi montate primele aparate la care șoferii pot plăti pentru orele în care au staționat.  

62403678
„Nu mai există drum aici”. Vremea rea a făcut prăpăd: acoperișuri prăbușite, mașini avariate și locuri de joacă distruse

O furtună puternică adusă de un cod roșu de vreme rea a lovit județele Constanța și Tulcea. Vântul puternic a smuls copaci și acoperișuri.

62403677
„Așa, și, care-i treaba?”. Cum arată „palmaresul” penal al lui Ghiță și „Pușcărie”, suspecții prinși în cazul Kreiner

Doi dintre suspecții crimei din Sibiu au fost prinși în Scoția și Irlanda de Nord.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.