Detalii ingrozitoare in cazul sirianului ucis si ascuns in portbagaj. Planul sotiei si amantului ei pentru a scapa de barbat

×
Publicitate

Detalii ingrozitoare ies la iveala in povestea celor doi amorezi care l-au ucis pe omul de afaceri sirian, gasit acum o saptamana, intr-o geanta, in portbagajul masinii.

Sotia si amantul au planuit crima pas cu pas si au incercat sa-i induca in eroare pe anchetatori. Deocamdata, cercetarile nu au ajuns la mobilul crimei, pentru ca suspectii se contrazic in declaratii. Dar este clar ca asasinatul a fost comis din dragoste sau pentru bani.

Cadavrul sirianului gasit in portbagaj i-a pus pe jar pe anchetatori: a fost asasinat la comanda? au actionat triadele chinezesti? a fost o crima pasionala? Toate variantele pareau posibile insa numai una putea fi corecta. Raspunsul a venit la 7 zile de la descopeirea trupului victimei: presupusii criminali sunt sotia si amantul ei.

Ca sa ajunga aici, anchetatorii au eliminat pe rand suspectii. Ar fi ajuns la autori mult mai repede daca, explica ei, legile Big Brother amanate de Parlament ar fi fost in vigoare. Practic, daca ar fi existat obligativitatea ca cei care isi cumpara cartele SIM sa prezinte un act de identitate, Andreea Maria Patrascu si amantul erau prinsi mult mai rapid. Acum insa detaliile se stiu si fac parte din dosar.

Procurorii spun ca Andreea si amantul ei au comunicat prin telefon, chiar din momentul in care ea a luat decizia sa scape de sotul ei. Dupa ce l-a drogat cu un medicament, femeia l-a chemat pe complice. L-ar fi imbracat cu haine de strada, l-ar fi legat, l-ar fi pus in saci, apoi in valiza. Haj Saleh Mustafa, spun anchetatorii, era viu atunci cand a fost lasat in portbagaj si a murit in chinuri groaznice. Cei doi au folosit manusi ca sa nu lase urme.

Surse din ancheta confirma ca cei doi au pus la cale un intreg scenariu ca sa scape de trupul sirianului. Initial l-au abandonat in casa dupa ce l-au imobilizat si apoi au facut un adevarat maraton prin capitala sa caute un loc unde ar putea sa incendieze masina in care urma sa fie pus trupul barbatului.

Planul insa a suferit modificari. Cei doi nu ar fi gasit locul in care sa dea foc masinii, cu toate ca au strabatut jumatate de Bucuresti, asa ca pana la urma au dus masina in apropiere de sectia 9 politie.

sirian ucis

Dupa ce au abandonat masina cu cadavrul in ea, cei doi s-au intalnit in sectorul 3 al Capitalei si acolo au aruncat la gunoi actele si telefoanele sirianului. Astfel au incercat sa ii induca in eroare pe anchetaori care ar fi trebuit sa creada varianta ca barbatul a plecat de buna voie de acasa si nu s-a mai intors.

Planul macabru al celor doi si faptul ca nimic nu i-a impiedicat sa isi duca pana la capat ideile ucigase, ar putea da de inteles ca la baza crimei a stat un motiv puternic: o dragoste pasionala? Da, este raspunsul psihologilor.

Psiholog: "Este foarte interesant faptul ca daca ne uitam la fizionomia celor doi, amantul si sirianul seamana destul de mult. Acest lucru ne duce cu gandul ca ea a cautat la aceasta relatie ce a nu a gasit in relatia precedenta, de aceasta data dorind sa elimine si trasaturile care probabil au deranjat-o la aceasta. E clar ca vorbim in cazul ei de o grava problema afectiva."

Cei doi, Andreea Maria Patrascu si iubitul ei, Gabriel Alfon Arhire, s-au cunoscut pe un site de socializare acum 7 luni. Ei au trait o poveste de dragoste care a dus la crima. Se pare ca si Haj Saleh Moustafa avea o relatie extraconjugala cu o tanara de 27 de ani. Aceasta racire a relatiei nu ar fi fost suficienta pentru o crima, cred anchetatorii. Banii insa ar fi putut reprezenta un impuls.

Haj SaleH Moustafa era asociat si detinea 10% din actiunile firmei Phoenicia Business Travel SRL din Bucuresti. El mai era si administrator la alte doua firme. Una dintre ele a avut o cifra de afaceri de 4, 7 milioane de lei in 2013, iar cealalta era nou infintata.

Andreea Maria Patrascu si iubitul ei Gabriel Alfon Arhire au fost arestati preventiv pentru crima.

"L-a omorat pentru bani", a spus politiei amantul nevestei sirianului, "iar eu doar am ajutat-o sa iau corpul omului de afaceri". Procurorii nu sunt insa de acord cu varianta lui Gabriel Arhire, pe care l-au acuzat tot de omor, ca si pe Andreea Patrascu.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Sondaj: Cetatenii moldoveni prefera Uniunea Vamala mai degraba decat Uniunea Europeana. Doar 32% vor aderarea tarii lor la UE

Cel puţin 50 la sută dintre moldoveni preferă aderarea la Uniunea Vamală, faţă de 32 la sută care ar opta pentru Uniunea Europeană, arată Barometrul de Opinie Publică difuzat joi, relatează portalul Unimedia.md.

Masura controlului judiciar, prelungita cu inca 60 de zile pentru Sebastian Ghita: "Procurorii nu mi-au explicat motivele"

Procurorii DNA Ploiesti au prelungit, vineri, cu inca 60 de zile, masura controlului judiciar pentru deputatul PSD Sebastian Ghita, in dosarul lui Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Declaratia pe care Oana Zavoranu o va regreta toata viata. Ce a spus saptamana trecuta despre mama ei

Vestea ca Marioara Zavoranu a incetat din viata din cauza unei suferinte renale a picat ca o bomba, vineri, pentru Oana Zavoranu. Cel mai mult, probabil, artista isi va regreta vorbele grele la adresa mamei ei, spuse saptamana trecuta.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.