Şeful STS a demisionat. "Demisia nu a fost depusă ca urmare a existenţei celei mai mici umbre de vinovăţie"

×
Publicitate

Ionel-Sorinel Vasilca, şeful STS, a demisionat luni la prânz.

Directorul STS a demisionat luni, cu câteva ore înainte de a merge la audieri în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, unde fusese chemat în urma evenimentelor de la Caracal. STS a fost printre instituţiile acuzate că nu au gestionat corespunzător situaţia, în condiţiile în care una dintre victimele din Caracal a sunat de trei ori la 112, dar nu a putut fi localizată. 

Președintele României a primit demisia iar în cadrul ședinței Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc marți, 30 iulie, Klaus Iohannis va informa membrii Consiliului pentru a lua act de această demisie.

COMUNICATUL DIRECTORULUI STS

 

Doresc să vă informez că, începând cu data de 29 iulie 2019, am înaintat Președintelui României demisia mea din funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Fac precizarea că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenței unei sincope, inadvertențe sau ca umare a celei mai mici umbre de vinovăție în exercitarea funcției de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112 de către STS, a neglijenței mele în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităților care privesc datoria mea și a tuturor angajaților de a garanta funcționarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare și a celor pe linia 112.

Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituției.

General-locotenent ing. Ionel-Sorinel Vasilca. Ionel-Sorinel Vasilca

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62065927
Ponei urmărit de poliţie prin centrul staţiunii Mamaia. Agenţii au cerut întăriri
Ponei urmărit de poliţie prin centrul staţiunii Mamaia. Agenţii de la Locală au cerut întăriri
62065554
Cumpănașu: Anchetatorii, convinşi că primele apeluri la 112 ale Alexandrei sunt piste false
Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, afirmă că primele apeluri la 112 ale tinerei nu au fost, iniţial, luate în serios de către anchetatori.
62065925
Salvare spectaculoasă, într-o peşteră din Apuseni. Echipele au lucrat la 6 grade Celsius
Salvare spectaculoasă din Peştera Cetăţile Ponorului din Munţii Apuseni. Este vorba despre unul dintre cele mai grele exerciţii de recuperare din adâncuri, la care au participat 30 de speologi din toată ţara.