Scriitorul Igor Bergler, despre întâlnirea cu George Simion, de la Gaudeamus: Idolul mitocanilor, cocalarilor, analfabeţilor

George Simion
Agerpres

Scriitorul Igor Bergler a povestit episodul întâlnirii, la Târgul de Carte Gaudeamus, cu George Simion, liderul AUR.

Scriitorul îl numește pe George Simion „idolul mitocanilor, al cocalarilor, al analfabeţilor şi al frustraţilor de tot felul, al marginalilor şi rataţilor care îşi transformă variile neputinţe în ură faţă de tot ce îi depăşeşte”.

La cererea publicului, se cuvine să povestesc integral de acum celebra epopee eroi comico-satirică care l-a avut în prim plan pe maimuţoiul epigon al lui Zdrelea-Codreanu, ipochimenul (pentru fanii lui, nu e vreo înjurătură, inseamna ins, individ) numit Simion George”, a scris Igor Bergler pe Facebook.

Sâmbăta, spre seară, mă îndreptam spre ieşirea principală a pavilionului Romexpo, care a găzduit Târgul de Carte Gaudeamus. Alături de mai tânărul coleg, Nicolae Cotruţ, care a şi relatat povestea, cu care râdeam aşa cum râdem, în general, de prostie. Mai ales de cea cu morga. Little did we know că obiceiul ăsta al nostru urma să fie, în speţa cu pricina, adânc premonitoriu. Pentru că tocmai acest fel de cretinism ţantoş, ne-a izbit drept în frunte. Din faţă se repezeau cu pas ferm şi apăsat, direct spre noi, patru indivizi, ce ne-au părut atunci, aşa, la prima vedere, cei patru călăreţi ai apocalipsei, minus mârţoagele. Pe care pesemne, le lăsaseră afară. Ne-am oprit atunci un pic pentru a procesa ce vedem. Nici nu s-a risipit bine norul de pucioasă, că ne-am trezit la mai puţin de un metru cu un individ în costum, uşor gravid, care s-a repezit către noi cu mâna întinsă. Probabil a interpretat că suntem un fel de admiratori ai săi şi că am înmărmurit de uimire când ne-am văzut obiectul adoraţiei în carne şi oase, nesperat, direct în faţa noastră. Idolul mitocanilor, al cocalarilor, al analfabeţilor şi al frustraţilor de tot felul, al marginalilor şi rataţilor care îşi transformă variile neputinţe în ură faţă de tot ce îi depăşeşte, era flancat de trei gorile (noi am crezut, după golul din privirile lor, după poziţia de halterofili în care le atârnau membrele, după frunţile excesiv de înguste şi după expresiile faciale lombrosiene, că sunt bodyguarzi, Simion a dezminţit prin nu ştiu ce ziar şi a zis că sunt membri de partid - cu atât mai bine ţării şi lor cu-atât mai bine)”, a scris el.

"În fine, luat prin surprindere, i-am simţit mâna fermă, de viitor conducător al naţiei, cum poposeşte viril în palma mea. N-am cedat farmecului irezistibil al celor doi ochi minusculi care îi jucau cu satisfacţie în cap şi l-am întrebat, cu candoare, ce căuta în locul ăla, că nu prea are pe cine să agreseze şi de ce şi-a adus gorilele cu el, că doar n-o să-l atace vreo librareasă, chiar şi supraponderală, cu vreo carte bine plasată în ţeastă. Pentru că ar fi existat riscul chiar să îi intre în cap şi ar fi fost o aventură exotică şi de nesuporat pentru el o întâlnire cu primul volum fără poze din viaţa lui zbuciumată de mardeiaş de stadion şi ultras de echipe proaste”, a continuat scriitorul.

Citește și
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

„Simionul şi-a dat seama că-şi pierde vremea cu noi”

Omul, hârşit în bătălii electorale, venise tocmai de aceea acolo, să îşi facă campanie, într-o confuzie totală, pesemne să urzească, în buna tradiţie a unui alt mardeiaş istoric, pe care îl divinizează, vreun puci de la berărie. Aşa că, n-a fost surprins deloc, cum au scris nişte ziarişti naivi. Ba, dimpotriva, a dat dovadă de o colosală prezenţă de spirit şi a răspuns neaşteptat de inteligent şi de articulat: 'Sunteţi sigur?'. 'Da', i-am răspuns calm. 'N-aveţi ce căuta aici. Mai ales însoţit de gărzi de corp. Vă faceţi de râs. Nu e stadion aici, nici berărie, nici măcar Parlamentul ruşinii naţionale, unde aveţi mari şanse să întâlniţi analfabeţi de cuprinderea dvs. Şi nici campanie nu vă prea puteţi face. La târguri de carte vin oameni, care, spre deosebire de dvs, ştiu măcar să citească. Sunteţi o ruşine!' (şi nu 'să vă fie ruşine', cum greşit a fost redat. Acest îndemn ar fi fost în van şi retoric desuet)", a menționat Igor Bergler.

"Până la urmă, simionul şi-a dat seama că-şi cam pierde vremea cu noi. S-a sprijinit ca de tejghea de Nicolae Cotruţ (un gest care lui i s-a părut de o binevenită camaraderie) şi ne-a urat sănătate nouă şi familiilor noastre. Mai tânărul meu amic, a avut o replică superba, care m-a surprins până şi pe mine: 'Sper că asta nu e o ameninţare din aia în stil mafiot!'. Aşa s-a terminat tărăşenia, nu înainte ca sacii ăia de muşchi, cu găuri în loc de ochi, prin care se vedeau decorurile de la afişele din spatele capetelor lor, să transmită plenar prin subtilităţi proxemice şi chinetice, că ne-ar rupe în bătaie pe amândoi, singura chestie la care probabil se pricep. Povestea, însa, nu se termină aici. Aşa cum ştiţi, aseară, domnul Cristian-Tudor Popescu a postat tărăşenia, aşa cum i-a relatat-o Cotruţ, pe pagina sa de Facebook, fără să mă numească, pentru că NC, neavând acordul meu, nu i-a spus despre cine e vorba. Mi-am recunoscut eu ulterior fapta în faţa tribunalului poporului. De acolo au preluat ştirea agenţiile de presă şi mai toate publicaţiile online”, a relatat scriitorul.

Încurajări şi ameninţări

Dimineaţa, toate conturile mele de pe toate reţelele în care pot fi găsit, gemeau de mesaje de felicitare şi incurajare, pe de o parte, şi de înjurături şi ameninţări, pe de alta. Le mulţumesc tutoror celor care mi-au înţeles şi sprijinit reacţia şi pe care îi încurajez ca de fiecare dată când se întâlnesc în public cu specimene de soiul ăsta, să ia atitudine. Paşnic şi fără violenţă. Doar punându-le oglinda în faţă, făcându-i de râs în public şi demascându-le impostura şi ticăloşia, arătându-i drept ce sunt- parveniţi, pehlivani, hoţi ordinari, mincinoşi patentaţi, trădători care şi-ar vinde şi mamele pentru trei arginţi, putem să-i transformăm în neant. Doar solidari putem invinge răul ăsta care ne pustieşte casa şi ne distruge vieţile. Şi asta se face în primul rând printr-o prezenţă masivă la vot! O să închei, însă, cu cealaltă categorie, cea a susţinătorilor lui Simion. Cei mai mulţi dintre cei care m-au înjurat, au făcut-o de pe conturi false, cu câteva poze, cu o mână de prieteni, toti absolut agramaţi, semianalfabeţi şi, în mod evident, obişnuiţi mai mult să ţină în mână un box decât pixul. Al căror singur scop e ca prin teroare şi intimidare să te facă să cedezi. Şi-au greşit omul! Multe dintre conturi aparţin evident unui grup restrâns de cocalari, mesajele lor fiind aproape trase la indigo. Dar unele dintre ele sunt ale unor persoane autentice. Din seria negaţioniştilor covidului, fani ai agresiunii ruseşti, conspirationişti prin excelenţă. În general oameni care ştiu toate secretele lumii, sunt aşi în ştiinţe, deşi habar n-au cum se rezolvă o ecuaţie de gradul unu. Fiinţe la care evoluţia din primate nu a fost niciodată pe deplin încheiată", a încheiat el.

Scriitorul Igor Bergler a publicat câteva dintre expresiile care i-au fost adresate în mediul online de susţinători ai lui George Simion:

„Iată temele şi expresiile recurente ale postărilor de acest tip. Le transcriu corect gramatical.

'N-are toată familia ta atâta scoala câtă are Simion!'
'Ce cărţi de că...at ai scris tu, bă, că n-am auzit de tine până acum?'
'Ucrainian im...it, cară-te din ţara asta dacă nu-ţi convine'
'Când ajungem la putere, te facem săpun!'
'Ştim unde locuieşti. Să-ţi încui poarta cu şapte lacăte!'
'Ce, targul e a lu' mă-ta?( sic!) Ai proprietate pe el?'
'Mânci( sic!) pâinea poporului român, băi jid...e'
'Ce nume de românaş e ăsta, că nici nu-l putem citi?'
'Pregăteşte-te, că te taiem de Crăciun!'

Şi aşa mai departe. Din astea au fost câteva sute”.
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Gaudeamus, cel mai mare târg de carte al anului. De ce titluri mai sunt atrași românii
Gaudeamus, cel mai mare târg de carte al anului. De ce titluri mai sunt atrași românii

După doi ani de pauză, iubitorii de carte și-au dat întâlnire la cel mai mare târg de carte al anului - „Gaudeamus". Au fost cinci zile pline de lansări, iar cele 200 de edituri prezente au venit cu titluri noi, abia scoase de la tipar.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.