Primele incidente apărute la protestul neautorizat din București, asumat de Simion. În online sunt îndemnuri la violență

Protest simion agerpres 19819786
Agerpres

Două persoane care au adresat injurii la protestul din Parcul Izvor au fost ridicate de către jandarmi. De asemenea, o persoană căreia i s-a făcut rău a primit îngrijiri medicale.

Preşedintele AUR şi mai mulţi lideri ai formaţiunii au ajuns în Parcul Izvor la ora 14:00. Protestatarii scandează numele lui Călin Georgescu, despre care susţin că ar fi deţinut politic, potrivit News.ro.

Se cere eliberarea lui Georgescu şi demisia preşedintelui Nicuşor Dan.

"Şi noi suntem Călin Georgescu", scandează manifestanţii.

Între timp, jandarmii au imobilizat două persoane care adresau injurii, iar o persoană a primit îngrijiri medicale.

"Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetăţenilor care protestează paşnic, la manifestaţia din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare şi sancţionare contravenţională, două persoane care se manifestau agresiv verbal la adresa forţelor de ordine şi a celorlalţi participanţi la miting", anunţă, sâmbătă, Jandarmeria Capitalei.

De asemenea, un echipaj SMURD a intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane care acuza o stare de rău.

Persoana în cauză nu necesită transportul la spital.

Ministerul de Interne avertizează, sâmbătă, că în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă, cu scopul de a influenţa cetăţenii pentru a iniţia confruntări cu forţele de ordine. Conturile care promovează astfel de informaţii sunt false sau recent înfiinţate, ceea ce determină autorităţile să afirme că există o acţiune orchestrată.

"În spaţiul on-line au apărut îndemnuri la violenţă, cu scopul de a influenţa cetăţenii pentru a iniţia confruntări cu forţele de ordine‼ Majoritatea conturilor care promovează astfel de mesaje sunt fie false, fie înfiinţate recent. Acest amănunt arată faptul că există o acţiune orchestrată", arată, sâmbătă, Ministerul de Interne, într-un mesaj pe Facebook.

Instituţia face apel la calm.

"Dreptul la liberă exprimare şi la protest paşnic trebuie respectat. Violenţa şi instigarea la violenţă nu sunt forme de exprimare a acestui drept. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru siguranţa tuturor cetăţenilor. Este important de înţeles că siguranţa începe şi cu ceea ce alegem să distribuim!", se mai arată în postare.

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a susținut miercuri că își va asuma responsabilitatea pentru organizarea protestului de sâmbătă, dacă acest lucru i se va cere din partea unei instituții.

Simion, care se consideră 'lider al opoziției', a anunțat că sâmbătă va fi 'în stradă'.

'Nicușor Dan a recunoscut ieri că este implicat direct în interzicerea protestului de sâmbătă. (...) Consider că este datoria mea ca lider al opoziției să fiu în stradă alături de români. Dacă vreo instituție a statului român o va cere, îmi asum responsabilitatea personală pentru organizare. În momente critice se văd caracterele. Fac totuși un apel la toate instituțiile statului roman să ofere ajutor în desfășurarea protestului în bune condiții, fără intimidări și fără provocatori veniți din partea sistemului. Fac un apel și la români. Sâmbătă, în ziua protestului, e Lăsatul Secului pentru credincioșii creștini ortodocși. Nu abdicăm de la principiile noastre. Dar nici nu dăm prilejul unora să-și facă jocurile. Nu vom răspunde atacurilor și violențelor la care suntem supuși, nu prin aceleași mijloace, tot prin violență', a transmis Simion într-un mesaj video publicat pe Facebook.

El i-a îndemnat pe cei care vor să participe la protest 'să dea dovadă de smerenie și demnitate', scrie Agepres.

Articol recomandat de sport.ro
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Citește și...
Nicusor dan instant cotroceni ursula dan 002 inquam photos octav ganea
Cum arată avionul privat de superlux cu care Nicușor Dan pleacă în Cambodgia
Președintele Nicușor Dan călătorește de la București la Phnom Penh, capitala Cambodgiei, cu un avion privat închiriat de la compania Global Jet.
62309800
Sute de camioane, în aşteptare la graniţa cu Ucraina. Ce spun autorităţile despre întârzieri
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în aşteptarea efectuării formalităţilor de trecere a frontierei către Ucraina, anunţă sâmbătă Poliţia de Frontieră.
Ninsoare romania
Iarna s-a întors în România. Ninge la Brașov și în stațiunile montane. Pe ce drumuri se circulă în condiții de iarnă. VIDEO
Ninge în mai multe zone din ţară, în general în zone înalte, dar se înregistrează ninsoare uşoară şi în municipiul Braşov.