Scandal într-un cămin cultural din Hunedoara. Trei bărbaţi au fost înjunghiaţi, iar doi au ajuns la spital

62424954

Poliţiştii au intervenit, vineri, pentru aplanarea unui scandal care a izbucnit în căminul cultural din localitatea Sălciva, judeţul Hunedoara. Trei bărbaţi au fost înjunghiaţi, iar doi au ajuns la spital.

 

„Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că, în incinta Căminului Cultural din localitatea Sălciva, are loc un scandal între mai multe persoane. Poliţiştii ajunşi la faţa locului, au constatat că, pe fondul unor neînţelegeri, un bărbat de 41 de ani, din comuna Lăpugiu de Jos, s-a manifestat violent şi ar fi lovit cu un obiect ascuţit tăietor, un tânăr de 27 de ani, din comuna Zam şi alte două persoane, un bărbat de 36 de ani şi respectiv un tânăr de 28 de ani”, a transmis, vineri după-amiază, IPJ Hunedoara.

Sursa citată a precizat că, în urma acestui conflict, bărbatul de 41 de ani şi tânărul de 28 de ani au fost preluaţi de către echipajele medicale şi transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovirea sau alte violenţe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62475827
Individul din Zalău care a violat-o pe fiica concubinei lui timp de cinci ani a fost arestat

După cinci ani de abuzuri sexuale, o fată de 19 ani din Zalău a depus plângere împotriva partenerului mamei ei. Uluitor este că femeia cunoștea ce se petrece și nu a făcut nimic, pe motiv că bărbatul susținea financiar familia.

62475824
Iubitul uneia dintre doctorițele arestate de la Spitalul Pantelimon ar fi încercat să se sinucidă. De ce se temea

Iubitul uneia dintre doctorițele de la Spitalul "Sfântul Pantelimon", arestate pentru omor calificat, ar fi încercat să se sinucidă, în Brașov.

62475823
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fetița de la înec, a fost scos mort din mare. Trupul său plutea la 50 de metri de mal

A fost găsit în apele mării bărbatul de 35 de ani din Craiova, dispărut miercuri în stațiunea Jupiter. Trupul lui plutea la mai puțin de 50 de metri de mal, în zona în care se aventurase în valuri, împreună cu fetița lui de 6 ani.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.