Rusia susține că a doborât drone ucrainene în regiunile Moscova şi Briansk

62372252
Getty

Rusia a dejucat atacuri nocturne ale dronelor ucrainene în regiunile Moscova şi Briansk (vest), au declarat luni dimineaţa autorităţile ruse, relatează AFP.  

Luni, „forţele de apărare aeriană din districtul Liuberţî (sud-estul capitalei, n.red.) au distrus o dronă care zbura spre Moscova", a indicat pe Telegram primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, potrivit Agerpres.

„Nu au fost victime sau pagube, conform primelor informaţii", a adăugat el, precizând că servicii competente se află la faţa locului.

Potrivit Ministerului Apărării, atacul a fost condus de Kiev şi a fost dejucat în jurul orei locale 04:30 (01:30 GMT).

Aeroporturile internaţionale Domodedovo şi Vnukovo din Moscova au fost închise pentru o scurtă perioadă de timp la plecări şi sosiri, a anunţat în acelaşi timp agenţia de presă rusă TASS, citând surse din aviaţie.

În cursul nopţii de duminică spre luni, alte două aparate au fost „distruse de apărarea antiaeriană deasupra regiunii Briansk", la graniţa cu Ucraina, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram, fără a da informaţii cu privire la posibile victime sau pagube.

Atacurile cu drone împotriva teritoriului rus şi a peninsulei Crimeea anexată în 2014 s-au multiplicat în ultimele săptămâni, vizând în special capitala rusă pe fondul unei contraofensive a Kievului declanşată la începutul lunii iunie.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62380709
Stare de dezastru într-un oraş din Germania lovit de furtuni violente VIDEO
Autorităţile din oraşul Bad Bayersoien din landul Bavaria, sudul Germaniei, au declarat duminică stare de dezastru, după ce furtuni violente însoţite de grindină au produs pagube majore clădirilor, relatează dpa.
62380705
Un bărbat, erou în Italia după ce a prins în mod miraculos un copil care căzuse de la etajul cinci. „Picioarele erau în aer”
Un bancher în vârstă de 37 de ani din Torino este considerat erou după ce a prins în mod miraculos un copil care a căzut, sâmbătă, de la un balcon aflat la etajul cinci.  
62380703
Un miting feminist a degenerat în Franța. Mai multe drapele au fost arse și un tribunal a fost atacat
O mie de persoane au manifestat, sâmbătă, pe străzile oraşului francez Aurillac din departamentul Cantal în semn de solidaritate cu o femeie care este urmărită penal după ce şi-a expus sânii în spaţiul public, informează site-ul cotidianului Le Figaro.