Cazul pacientei arse la Floreasca: Chirurgul Mircea Beuran: „Nu am fost de la început în operație”

62101260
Pro TV

Medicul chirurg Mircea Beuran dezminte implicarea sa în incidentul care a avut loc, pe 22 decembrie, la Spitalul Floreasca, unde o pacientă a luat foc chiar pe masa de operație.

Beuran a declarat, sâmbătă seara, că el nu a făcut parte din echipa care a operat-o pe pacienta care a luat foc pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca, iar acest lucru poate fi dovedit cu camerele video de la intrarea în spital, din blocul operator şi cu protocoalele de terapie intensivă care notează toţi timpii operaţiei, potrivit Agerpres.

"M-a sunat, fiind duminică dimineaţă, unul dintre colaboratorii mei că situaţia cu această bolnavă este aşa cum v-am prezentat-o, iar eu i-am spus să intre urgent în sală că vin şi eu - eu locuind în afara Bucureştiului. El, fiind medic primar, şi-a făcut o echipă, a intrat. Eu am plecat către spital. Eram în maşină, la vreo 5-6 minute de spital, când m-a sunat că au luat foc câmpurile operatorii ce acopereau această pacientă. Nu am fost în echipa operatorie de la bun început. Acest lucru se poate dovedi cu ajutorul camerelor video de la intrarea în spital, din blocul operator, coroborate cu protocoalele de terapie intensivă, pentru că se notează toţi timpii de la anestezie", a declarat chirurgul Beuran, pentru Ştirile TVR.

Reacția ministrului Sănătății

 

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că "este surprinzătoare atitudinea unor chirurgi implicaţi'' în incidentul de la Spitalul Floreasca, aceştia refuzând să coopereze cu echipele de control de la Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă de Ministerul Sănătăţii, încă din cursul serii de vineri o echipă din cadrul Inspecţiei Sanitare a DSP Bucureşti a demarat un control la unitatea sanitară.

"A fost verificat protocolul operator din data când s-a produs intervenţia chirurgicală şi s-au consemnat declaraţiile la o parte din personalul implicat în incident. Restul personalului va fi audiat, luni, 30.12.2019, întrucât la data efectuării controlului nu a fost prezent. Dacă este cazul, vor fi mobilizaţi şi specialişti de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale care să verifice dacă aparatura medicală din sala de operaţii funcţionează la parametri normal şi dacă personalul medical a fost instruit şi a luat cunoştinţă de modalitatea de funcţionare a acestor echipamente", se precizează în comunicatul menţionat.

Totodată, ministrul Sănătăţii afirmă, citat în comunicat, că este "regretabil" că într-un spital de anvergura celui de la Floreasca se poate întâmpla un asemenea incident.

Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a declanşat verificări cu privire la aspectele semnalate în mass-media referitoare la cazul unei paciente incendiate pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca, a informat Poliţia Capitalei.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62101257
Turişti căutaţi pe munte, după ce au plecat fără să aibă măcar lanterne
Doi turişti din Bucureşti s-au aventurat pe munte fără a fi echipaţi, fără a cunoaşte traseul şi fără a avea lanterne, anunţă Salvamont Prahova, care precizează că turiştii au fost găsiţi şi sunt coborâţi de pe munte prin Predeal.
62097320
Copilă în comă, după ce tatăl ei s-a urcat beat la volan şi a provocat un accident
Caz grav în localitatea Băile Govora din Vâlcea, unde o fetiţă de 11 ani a ajuns în comă la spital.
62101219
Fiul lui Sile Cămătaru, arestat. Conducea drogat și cu permisul suspendat
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Bucureşti, având permisul de conducere auto suspendat şi care la testarea cu DrugTest a avut un rezultat pozitiv, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost oprit în trafic, pe DN 65, la Găneasa.