Purtatul măștii a fost impus în exterior și în Pucioasa. Se închid și restaurantele, cafenelele și cinematografele

62149339

Masca devine obligatorie în spațiul public și în Pucioasa, o dată cu închiderea restaurantelor, cafenelelor și sălilor cu jocuri de noroc.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa a luat duminică această măsură, care se aplică începând de luni.

În Pucioasa se înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 1,81 la o mie de locuitori. Pentru a stopa răspândirea virusului, autorităţile au impus obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în spaţii deschide, între orele 6:00 şi 20:00, potrivit news.ro.

Începând de luni, 12 octombrie, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc de pe raza oraşului Pucioasa.

Excepţie vor face restaurantele unităţilor de cazare care vor pitea să îi servească doar pe clienţii cazaţi, iar în cazul jocurilor de noroc este permisă activitatea de vânzare a lozurilor şi biletelor.

Tot de luni se suspendă programul cinematografelor, instituţiilor de spectacole în oraşul Pucioasa

Restricţiile se vor aplica în toată perioada în care incidenţa cumulată a cazurilor va fi mai mare de 1,5 la o mie de locuitori, dar nu mai puţin de 14 zile de la data instituirii acestora, au mai decis membrii CJSU.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62151536
Dominic Fritz, primarul ales al Timișoara, a ieşit din izolare. Al doilea test de Covid-19, negativ
Primarul ales al municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că a ieşit din autoizolare, după ce a primit rezultatul negativ al celui de-al doilea test COVID-19.
62152343
Nelu Tătaru: ”Sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem 2 luni”. Ce a zis despre carantinarea Bucureștiului
Autoritățile nu iau, deocamdată, în discuție carantinarea Bucureștiului, dar oficalii locali pot lua astfel de măsuri în anumite zone, a declarat duminică ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
62144306
Coronavirus România. Județul în care nu s-a mai înregistrat niciun nou caz de îmbolnăvire
Până duminică, 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).