Ce pedeapsă poate primi presupusul criminal din Berceni. Suspectul va fi adus cu forța în România

×
Publicitate

Principalul suspect în cazul fetiței ucise în Capitală și ascunsă într-un apartament din cartierul Berceni a fost prins în Țările de Jos.  

Cum pe numele său există un mandat european de arestare, el va fi adus în țară. Până când îl vor audia, ofițerii Serviciului omoruri de la Poliția Capitalei au aflat deja de la mama suspectului că acesta i-a spus că a omorât-o pe fetița iubitei sale.

Individul de 38 de ani a fost capturat, sâmbătă, într-o comună mică din centrul Țărilor de Jos, de poliția olandeză. Cel puțin deocamdată dacă individul al cărui nume era pe lista celor mai căutați europeni, considerat de altfel și un individ extrem de periculos, a opus sau nu rezistență.

În acest moment se află în custodia poliției olandeze, iar spre deosebire de partenera sa de viață, mama victimei, care a venit relativ ușor și repede în țară, în cazul său lucrurile sunt ceva mai complicate. Pe numele său există un mandat european de arestare emis de Tribunalul București, așa că întreaga procedură ar putea dura câteva zile, chiar câteva săptămâni.

Doar o instanță de la Curtea de Apel din Arnhem cel mai probabil poate decide punerea în aplicare a acestui mandat și predarea lui către autoritățile de la București.

Autoritățile judiciare din Capitală par să fie ceva mai liniștite câtă vreme au pus mâna pe cea mai importantă probă din dosar: mărturia mamei suspectului. Ea le-a povestit, după descoperirea macabră făcută, despre faptul că fiul ei ar fi sunat-o și ar fi mărturisit că el a ucis-o pe fetița de 12 ani, fără însă să spună de ce a făcut-o și cum. Femeia nu le-a mărturisit anchetatorilor nici dacă l-a certat pe fiul său sau dacă i-a cerut să vină în țară, să se predea.

Dacă se vor confirma toate probele și acuzația de omor, suspectul riscă 25 de ani de închisoare.
 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62355667
Continuă greva din educație. Sindicaliştii au respins, din nou, oferta Guvernului
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, a anunțat sâmbătă că greva din educaţie continuă. Sindicatele au respins ultima ofertă a Guvernului.
62356000
Când va ateriza primul zbor pe noul aeroport din Brașov. Oamenii și-au luat deja bilete: „Am plâns, de 45 de ani aștept”
E mare sărbătoare zilele acestea la Brașov, unde se inaugurează primul aeroport construit în ultimii 50 de ani la noi în țară. Sunt 15 ani de când autoritățile locale promit această investiție care se ridică la 150 de milioane de euro.
62355964
Urmărire pe străzile din Constanţa pentru un şofer suspectat că ar fi consumat droguri. A fost scos cu forța din mașină
Un șofer de 43 de ani din Constanța a fost oprit în trafic de polițiști pentru bănuiala că ar putea conduce sub influența substanțelor psihoactive.