Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

×
Publicitate

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Poliţiştii l-au văzut la volan şi l-au urmărit peste 70 de kilometri. Băiatul plecase din Avrig, judeţul Sibiu, şi spera să ajungă în Arad, la părintele său.

Secvențele incredibile s-au derulat în noapte de duminică spre luni, pe șoseaua care leagă județele Hunedoara și Arad. La volanul maşinii era băiatul de 12 ani care conducea cu poliția pe urme.

Ar fi furat autoturismul de la unchiul său, din orașul Avrig, județul Sibiu, și, hotărât să-şi vadă tatăl, a pornit spre Chișineu-Criș, în județul Arad, localitate aflată la 317 km distanţă. În jurul orei 3 dimineaţa, polițiștii din Hunedoara au vrut să îl tragă pe dreapta pentru un control de rutină.

Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara: „Cel aflat la volan nu s-a supus solicitării polițiștilor, motiv pentru care aceștia au fost nevoiți să pornească în urmărirea autoturismului”

Potrivit unor surse din anchetă, copilul ar fi avut porțiuni de drum în care a circulat cu aproape 200 kilometri pe oră. La 70 de kilometri de locul în care a fost reperat prima dată, a încercat să își piardă urma și a intrat pe străduțele unui sat din județul Arad (Milova). Acolo, însă l-au blocat polițiștii.

Mădălin Herbei, purtător de cuvânt IPJ Arad: „La volanul autoturismului a fost identificat un minor de 12 ani, din Chișineu Criș”.

Agenţii au aflat că părinții copilului sunt separați. El este în grija mamei, în județul Sibiu, iar tatăl său stă în județul Arad. Potrivit specialiştilor, cel mai probabil copilul fusese învăţat să conducă, dar chiar şi aşa s-a expus pericolului.

Educația este esențială

Nicolae Istrat, profesor de legislație rutieră, fost șef la Poliția Rutieră Timiș: „Pericolul cel mare este o dată pentru copilul ce se afla la volan, la 12 ani, și pericolul potențial pentru ceilalți aflați în trafic ce puteau fi accidentați."

Bianca Brânduşa, psiholog: „Este important să se comunice copilului care sunt limitele. Adolescența este o perioadă a teribilismului, și copiii încearcă, își depășesc limitele, vor să fie văzuți”

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis și furt, însă copilul are sub 14 ani, așa că nu el va răspunde în fața legii, ci părinții lui.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
Microbuz rasturnat
Accident grav în Iași: un microbuz cu 20 pasageri s-a răsturnat. Planul Roșu și Planul Alb, activate
Un accident rutier grav a avut loc duminică seară în localitatea Țigănași, județul Iași, unde un autobuz cu 20 pasageri s-a răsturnat în afara părții carosabile. Ca urmare, au fost activate Planul Roșu de Intervenție și Planul Alb.
Vlcsnap 2026 11 01 18h37m53s706
Dronele au perturbat traficul aerian din Moldova. Opt curse au avut întârzieri, iar un zbor medical a fost anulat
Cele două drone care au intrat sâmbătă în spațiul aerian al României au dus la alerte în șase județe din zona Moldovei. Și, timp de două ore și jumătate, opt zboruri de pe mai multe aeroporturi au fost afectate.
Ninsoare 19
Ciclon din Marea Mediterană, de luni, asupra României. Patru zile de ploi și vânt. A zecea zi fără soare în Capitală
Un ciclon dinspre Marea Mediterană se va abate, de mâine, asupra Balcanilor, apoi a României. Spun meteorologii, care anunță 4 zile de ploi mohorâte și vânt.