Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

×
Publicitate

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

Înspăimântător este că mulţi oameni nu au cu ce să îşi încălzească locuinţele, iar unii dintre ei au ajuns la spital cu hipotermii severe. Iar din noaptea de luni spre marți, toată ţara intră, sub un cod galben de ger.

În Maramureș, la Târgul Lăpuș, s-au înregistrat -20,1 grade Celsius. Din dronă, oraşul arăta dimineaţa ca un regat de gheaţă.

Localnici: „Păi de șapte, opt ani, cam așa, n-a fost așa frig, de câțiva ani buni nici n-a fost zăpada."

"-20 de grade, foarte frig, cu foc, căldură în casă. Asta îi a treia mașină de lemne pe iarna asta."

Gerul a muşcat cel mai tare în nordul şi centrul ţării. Au fost -18,7 grade în Dej şi -17 în Târgu Mureş, Rădăuţi, Botoşani şi Miercurea Ciuc.

Pentru că în Bistriţa erau -16,7 grade, centrele pentru persoane fără adăpost s-au supraaglomerat.

Om al străzii: „Am fost la spital și de la spital m-a adus poliția locală."

Ştefania Stere, viceprimar Bistrița: „Capacitatea este de 13 locuri, iar în acest moment avem 19 beneficiari, practic a fost depășită capacitatea. Nu ne dorim ca să avem situații grave în care o persoană să decedeze."

„Dacă mai stăteam un sfert de oră mă găseau ţeapănă"

În Dej, temperaturile au scăzut până la -18 grade, iar gerul tăios a fost resimțit mult mai puternic de cei care au fost nevoiți să iasă din case.

„Pff... foarte frig, aşa frig nu a fost de foarte mult timp!", spune o localnică

În Iaşi, şase persoane au ajuns la spital cu hipotermie severă. Printre acestea, şi o femeie de 63 de ani, care a sunat la 112 pentru că nu mai rezista frigului din locuinţă.

Pacientă: „Casa e făcută din bolţari şi pereţi subţiri. Era frig puternic, eu dormeam îmbrăcată şi încălţată. Dacă mai stăteam un sfert de oră mă găseau ţeapănă"

În condiţii de frig extrem, programul angajaţilor de la salubritate din Iaşi a fost scurtat.

O femeie din Bacău a fost nevoită să livreze lapte proaspăt cu bicicleta, pe -14 grade Celsius, câtorva familii din cartier: „Îs de servici. Îmi trebuie bani."

Maria Ţâţoc – meteorolog stația Târgu Lăpuș: „Și mâine și poimâine o să fie la fel de frig și sperăm să se încălzească pe parcurs, dar tot o să revină gerul."

Un cățel a murit înghețat în cușcă

În Capitală, 160 de oameni ai străzii au primit ceai cald, alimente şi pături ca să se învelească. Cei care au acceptat, au fost conduşi în centre să se incălzească.

În pieţe, multe tarabe au fost goale. Pe celelalte, marfa a îngheţat în câteva minute.

Şi animalele suferă cumplit în aceste zile. Nu ţineţi câinii afară, cu atât mai puţin în lanţ, pentru că nu au nicio şansă. Pe o stradă din Bucureşti, un biet căţel a fost găsit îngheţat într-o căsuţă de lemn.

Reporteri: Alexandra Cluj, Ioan Vrâncean, Kristian Kosa, Adrian Craciunoiu, Daniel Moldovan, Mariana Apostoaie, Elena Bejinaru, Roxana Hulpe

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
„Edificarea NATO 3.0”. Mesajul oficial de la Externe după incursiunea dronelor în spațiul aerian
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a transmis sâmbătă că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat „prompt şi cu profesionalism” după ce două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în zona de nord-est a țării. 
62587303
Accident în Gara de Nord. O persoană, lovită de trenul internațional IRN 472
O persoană a fost lovită de trenul internaţional IRN 472, operat de CFR Călători, în staţia Bucureşti Nord, în momentul plecării de la linia 5, anunţă sâmbătă CFR SA.
Targ craciun 19
Târgul de Crăciun din București, mai ieftin decât anul trecut. Cât va costa organizarea evenimentului
Piața Constituției intră, de luni, în febra pregătirilor pentru cel mai mare târg de Crăciun din București. Mii de luminițe, colinde, spectacole și miros de bunătăți tradiționale vor completa atmosfera de sărbătoare.