Veronika, o vacă din Austria, a demonstrat că bovinele pot folosi unelte cu scop precis. Studiu Current Biology

×
Publicitate

Comportamentul neobişnuit al unei vaci din Austria, pe nume Veronika, a atras atenţia comunităţii ştiinţifice.

Biologi austrieci au demonstrat, în premieră, că animalele domestice din această specie sunt capabile să folosească unelte în mod intenţionat.

Veronika obişnuieşte să apuce cu dinţii obiecte lungi, precum mături, crengi sau greble, pe care le utilizează pentru a se scărpina în zone greu accesibile. Observaţia a stat la baza unui studiu realizat de Alice Auersperg şi Antonio Osuna Mascaro, de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena, publicat luni în jurnalul ştiinţific Current Biology, potrivit agenţiei DPA, preluate de Agerpres.

Cercetătorii atrag atenţia că abilităţile cognitive ale animalelor de fermă sunt frecvent subestimate. În multe limbi, expresia „vacă proastă” este folosită ca insultă, însă Alice Auersperg susţine că realitatea este cu totul alta şi că aceste animale sunt mult mai inteligente decât se crede.

Veronika nu este o vacă destinată producţiei de lapte şi nici sacrificării. Ea trăieşte ca animal de companie alături de proprietarul său, fermier şi brutar din regiunea Carintia, în sudul Austriei, într-un mediu care i-a permis să interacţioneze liber cu diverse obiecte.

Interesul cercetătorilor a fost stârnit după ce Auersperg a publicat, în urmă cu aproximativ un an, cartea „Spiritul inventiv al animalelor”. În urma apariţiei volumului, mai multe persoane i-au semnalat comportamente neobişnuite ale unor animale, iar printre acestea s-a aflat şi un videoclip cu Veronika.

„Veronika nu este un Einstein printre vaci”

Pentru a exclude ipoteza unui dresaj sau a unei manipulări digitale, inclusiv prin inteligenţă artificială, biologi au realizat teste controlate. De-a lungul experimentului, vacii i-a fost pusă la dispoziţie o mătură, de zeci de ori, în poziţii diferite. Veronika a apucat constant şi deliberat capătul mânerului, şi-a înclinat capul pentru a duce peria la spate, iar atunci când încerca să ajungă în zone mai sensibile, schimba priza şi folosea mânerul pentru scărpinat.

Cercetătorii au constatat că acest comportament nu este unul recent. De aproximativ nouă ani, Veronika utilizează obiecte din mediul înconjurător pentru a-şi rezolva disconfortul fizic.

Abilităţi similare de utilizare a uneltelor au mai fost documentate la cai şi la exemplare de zebu, o specie de vacă cu cocoaşă din Asia de Sud. Zebu şi vacile domestice au evoluat separat în urmă cu peste 500.000 de ani, fapt care sugerează existenţa unei tendinţe comune de rezolvare a problemelor fizice.

„Veronika nu este un Einstein printre vaci”, a precizat Antonio Osuna Mascaro, subliniind că animalul a beneficiat de un mediu stimulant. Potrivit cercetătorilor, multe vaci ar putea dezvolta astfel de comportamente dacă ar avea ocazia să interacţioneze cu obiecte încă de la vârste fragede.

Echipa de cercetare intenţionează să continue studiile pentru a identifica factorii care favorizează apariţia utilizării uneltelor şi îi încurajează pe cei care au observat comportamente similare la animale de fermă să ia legătura cu ei. „Bănuim că această abilitate este mult mai răspândită decât s-a documentat până acum”, a concluzionat Antonio Osuna Mascaro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Korean rockfish
„Mamă, ce trage!” Surpriză în plasele pescarilor de la Marea Neagră. Un pește exotic din Pacific, cu carne gustoasă, prezent în apele litoralului românesc

O specie exotică de pește, originară din Pacific, apare tot mai des în plasele pescarilor de la Marea Neagră. Se numește „korean rockfish”, are o carne gustoasă și nu este exclus ca în câțiva ani să-l găsim și în restaurante. 

Animale companie
Animalele de companie schimbă felul în care ne amenajăm locuințele. Românii investesc mii de lei

Iubim animalele și, pentru mulți dintre noi, în general, cățeii și pisicile au devenit deja membri cu drepturi depline ai familiei. Înveselesc aproape jumătate dintre gospodăriile din țară.

Gatit femeie bucatarie
Alimentul care a cucerit băcătăria românească pentru prepararea sa rapidă. 7 din 10 români îl consumă săptămânal

7 din 10 români mănâncă paste săptămânal, arată o cercetare recentă de piață. Românii îmbină plăcutul cu utilul și diversifică sortimentul în funcție de gust.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.