Părinții adoptivi ai Sorinei se tem că vor fi ”linșați public”. Scrisoare către autorități

62057191
Facebook.com

Părinții adoptivi ai Sorinei au transmis, marți, o scrisoare decshisă procurorului general al României, Bogdan Licu, pe care îl roagă să mute judecata către un tribunal care să fie mai departe de zona Baia de Aramă - Craiova.

Cei doi părinți adoptivi, Elena Săcărin și Gabriel Săcărin, spun că - dacă procesul va fi menținut la Tribunalul Mehedinți, există riscul ca acolo să apară un ”scandal monstruos”, iar ei să fie ”linșați public” de persoanele care au organizat deja proteste până acum față de adopția Sorinei.

Având în vedere manifestațiile care au loc zilnic în ultimele zile în fața tuturor instituțiilor publice, fiind iminentă o asemenea manifestație și în fața Tribunalului Mehedinți, vă solicităm respectuos să formulati o cerere de strămutare către un tribunal aflat la o distanță mai mare de zona Baia de Aramă - Craiova.” - spun cei doi.

Solicitarea lor vine la scurt timp după ce procurorul general al României, Bogdan Licu, a anunțat că a fost deschis un dosar penal în care se cercetează tot ce s-a întâmplat în cazul Sorinei. Mai mult, el a cerut Tribunalului din Mehedinți să interzică ieşirea fetiței din România până când vor fi strânse toate probele.

Autoritățile își pasează între timp responsabilitățile - șefa parchetului din Craiova insinuează că imaginile surprinse la Baia de Aramă sunt parțiale și nu reflectă adevărul. Iar cei de la protecția copilului din Dolj nu se simt vinovați pentru suferința copilei.

Scrisoare deschisă către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Dimitrie Bogdan Licu:

 

Subsemnații, SĂCĂRIN RAMONA ELENA și SĂCĂRIN GABRIEL, vă solicităm public în mod respectuos să formulati o cerere de strămutare, pentru motive de siguranță publică, a ordonanței președințială, depusă de domnia voastră în 24 iunie 2019 la Tribunalului Mehedinți, prin care ați solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată SĂCĂRIN SORINA, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie și obligarea părinților adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioadă de 3 luni.

Având în vedere manifestațiile care au loc zilnic în ultimele zile în fața tuturor instituțiilor publice, fiind iminentă o asemenea manifestație și în fața Tribunalului Mehedinți, vă solicităm respectuos să formulati o cerere de strămutare către un tribunal aflat la o distanță mai mare de zona Baia de Aramă - Craiova.

Conform art. 140, alin. 3 Cod de procedura civilă: Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun că judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.

Conform art. Art. 141, alin. 2, Cod de procedură civilă, strămutarea (…) întemeiată pe motiv de siguranţă publică poate fi cerută numai de către Procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a nu fi linșați public în momentul în care ne susținem drepturile și formulăm apărările în cadrul acestui dosar, în vederea respectării dreptului nostru la apărare și ale tuturor celorlalte drepturi fundamentale, drepturi egale cu ale oricăror alți cetățeni români, pentru evitarea unui scandal monstruos la Tribunalul Mehedinți, vă solicităm respectuos să formulați o cerere de strămutare.”

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Gault&Millau: Cei mai buni bucătari și cele mai bune restaurante din România

S-au dat Oscarurile gastronomiei, luni seara în Bucureşti. În cadrul galei Gault&Millau au fost premiaţi cei mai buni bucătari şi restaurante din România.

Momentul în care un sofer merge cu mașina în viteză pe un trotuar din centrul Bacăului

Gest de neînțeles al unui șofer din Bacău, care s-a deplasat cu mașina pe un trotuar din centrul orașului.

VIDEO. Transalpina, acoperită de aluviuni aduse în urma unei ploi torențiale

Traficul pe Transalpina a fost blocat luni  vreme de aproape trei ore, după ce șoseaua a fost acoperită de aluviuni aduse în urma unei ploi torențiale.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.