O mare companie din IT își închide porțile, la Cluj-Napoca. Oamenii primesc pachete de sprijin

×
Publicitate

După valul global de concedieri din domeniul tehnologiei, și piața IT din țara noastră începe să resimtă efectele. O companie a anunțat că își închide biroul din România, unde lucrează sute de angajați, iar altele renunță la personal, pentru că nu au mai

Specialiștii din domeniu spun însă că cei mai mulți angajați, mai ales cei cu experiență, vor fi absorbiți de piață.

Recent, o companie cu sediul central în Statele Unite și-a anunțat cei 172 de angajați din Cluj-Napoca că biroul de aici va fi închis. Fiecare disponibilizat va primi un pachet de sprijin.

Activitatea ar urma să fie mutată în China și Statele Unite. După șase ani în firmă, Daniel a luat decizia să plece acum câteva luni și să fie freelancer.

Daniel Munteanu: „Simțeam că e tot mai mare lipsă de proiecte, ne mutam des de pe un proiect pe altul și ne mutam pe proiecte tot mai obscure. Și așa au început să plece mulți colegi din echipa mea. În decurs de câteva luni s-a desființat toată echipa, plecând fiecare unul câte unul."

Contactată de Știrile PROTV, compania din Cluj nu a dorit să ofere un punct de vedere în legătură cu închiderea activității.

În acelaşi timp, alte firme din țară au anunțat unii angajați că nu vor munci o perioadă, pentru că nu au proiecte.

Piața de la noi urmează trendul global: sute de mii de oameni din domeniul tehnologiei au fost dați afară în ultimele luni.

Care e situația în Vest

Se estimează că numărul total de angajați concediați la nivel mondial, de la începutul anului, a depășit deja nivelul disponibilizărilor din întregul an 2022. Unele companii au anunțat că vor disponibiliza 20-30 sau chiar 50% din personal."

Tonul l-au dat giganții IT din lume. Meta a concediat anul acesta aproximativ 10.000 de angajați, la fel și Microsoft. Pe când Alphabet, compania-mamă a Google, 12.000, iar Amazon cel puțin 16.000.

Simțim presiunea mondială pentru că majoritatea companiilor IT din România nu dezvoltă produse proprii, ci lucrează pentru alte companii mai mari din străinătate.

Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnică Timișoara: „Firme din State și din Europa au anunțat o restrângere de activitate, și atunci automat nu pot să își restrângă activitatea doar acolo, ci se întâmplă și în România. La ora actuală nu sunt mișcări importante sau care să afecteze piața."

Specialiștii din resurse umane spun însă că lucrătorii români din IT sunt bine văzuți, iar cei mai buni dintre ei vor găsi rapid un loc de muncă.

Magnoliu Stan, consultant senior resurse umane: „Cu siguranță sunt valoroși, trebuie doar să se adapteze contextului și să își găsească locul. Cred că pentru moment va fi o provocare pentru toată lumea, dar pe termen scurt și mediu, cu siguranță își vor găsi locul pe alte proiecte și în alte companii. Există cerere."

În privinţa salariilor, momentan nu există fluctuații pe piața din țară, spun recrutorii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62348098
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs tragedia din Capitală, unde un alpinist utilitar a căzut în gol de pe o clădire de birouri

Zeci de bucureșteni au fost martorii unei tragedii, în apropiere de Piața Victoriei. Un nepalez în vârstă de 32 de ani, alpinist utilitar, a căzut în gol de pe o clădire de birouri.

62348061
Descoperirea teribilă a inspectorilor de muncă la Rafinăria Petromidia, unde un muncitor a murit și altul e grav rănit

Inspectorii de muncă din Constanța au verificat bazinul în care s-a produs incidentul de la Rafinăria Petromidia, soldat cu moartea unui muncitor. Au spus că aerul este aproape irespirabil și au cerut urgent măsurarea concentrațiilor de gaze.

62348068
Poluare masivă pe râul Bistrița. Ce indică primele rezultate ale analizelor din apă

Primele verificări în cazul poluării de pe râul Bistrița arată că deversările ar proveni de la o mină.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.