O femeie de 89 de ani a murit după ce a căzut de la etaj. Fiul ei a fost găsit în stare de descompunere, în casă

62544372
Shutterstock

O femeie de 89 de ani a decedat după ce a căzut de la etajul 4 al blocului din Craiova în care locuia, iar fiul acesteia, în vârstă de 69 de ani, a fost găsit mort în apartament.

„În seara zilei de 31 iulie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie este căzută în faţa unui bloc situat pe strada Petre Ispirescu. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova care au stabilit că femeia, de 89 de ani, ar fi căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia. Din nefericire, echipajele medicale ajunse la faţa locului au constatat decesul femeii. De asemenea, în apartamentul acesteia a fost găsit cadavrul unui bărbat, de 69 de ani, aflat în stare de degradare, acesta fiind fiul femeii", a informat, vineri, IPJ Dolj.

Cele două cadavre au fost transportate la morgă în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62564068
O femeie și-a ucis fostul partener în ziua de Crăciun după ce a aflat că are Tinder. Dezvăluirile poliției din UK
O femeie care și-a înjunghiat fostul partener de Crăciun, după ce i-a văzut profilul de Tinder, a fost găsită vinovată de crimă.
62557490
Un bărbat de 64 de ani a fost ucis în locuinţa sa, în Mehedinți. Agresorul, prins după ce a fost împuşcat în picior
Un bărbat de 64 de ani a murit, joi, după ce un altul a intrat peste el în locuinţă şi l-a atacat.
62557714
O angajată a unei grădiniţe din Franţa este anchetată pentru viol şi agresiune sexuală asupra a nouă copii
O asistentă de la o grădiniță din sudul Franței a fost arestată, fiind acuzată de viol și agresiuni sexuale asupra a nouă copii de 3 și 4 ani.