O femeie a murit în faţa Spitalului de Recuperare din Iaşi. Ce se întâmplase înainte

×
Publicitate

Anchetă penală în Iaşi, după ce o femeie de 62 de ani a murit marți seara în faţa Spitalului de Recuperare din oraş. Ea suferea de mai multe afecţiuni şi fusese externata cu puţin timp înainte de la o altă unitate medicală.

Femeia a fost trimisă pe cont propriu către spitalul în faţa căruia avea să sfârşească, deşi era în stare gravă.

Medicii de la Spitalul de Recuperare spun că femeia avea mai multe boli cronice, printre care diabet, insuficienţă renală şi obezitate morbidă.

Conform acestora, fusese internată la sfârşitul lui august la Spitalul de Pneumoftioziologie. 

Marți seara se simţea rău, când doctorii de aici au decis să o externeze. Pentru că nimeni n-a cerut o ambulanţă care să o transfere la Spitalul de Recuperare, femeia a plecat cu sora sa, cu maşina acesteia.

Odată ajunse la a doua unitate medicală, soră a intrat în spital să caute ajutor. În urmă, femeia de 62 de ani a ieşit din autoturism şi s-a prăbuşit pe trotuar.

Un doctor de garda i-a făcut masaj cardiac, însă totul a fost în zadar. Poliţia face cercetări pentru omor din culpă. Reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziolgie nu au comentat cazul până acum.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Accident provocat de un tânăr care făcea şcoala de şoferi. Instructorul, grav rănit

Patru persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, pe DN 13A, într-un accident rutier provocat de un cursant auto, informează ISU Harghita.

DIICOT a trimis probele ADN către FBI. Explicația șefului DIICOT

DIICOT a solicitat ajutorul Biroului Federal de Investigaţii pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic în cazul Luizei Melencu.

5 dosare de răpire şi viol de la Parchetul Caracal, redeschise după cazul Dincă

Cinci dosare închise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal vor fi redeschise, după cazul Dincă. Victimele ar fi fost minore din familii nevoiaşe.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.