O familie a rămas fără adăpost, după ce două case au fost mistuite de flăcări în Bacău. „S-a topit tot”

×
Publicitate

Un bărbat de 64 de ani din comuna Ungureni, judeţul Bacău, trece prin cel mai greu moment din viaţă. Casa în care locuia împreună cu fiica lui de 16 ani a luat foc şi a fost distrusă în totalitate.

Incendiul s-a extins şi la casa pe care o construia pentru fiul lui, în aceeași curte. Familia are mare nevoie de ajutor.

Bărbatul și mai mulți vecini lucrau la noua locuință, când din casa bătrânească a început să iasă fum. În numai câteva minute ambele clădiri ardeau cu flăcări mari. Bietul om a încercat să salveze acte şi bani și a fost cât pe ce să moară în incendiu.

Ion Andronic, proprietarul casei: „Când am ajuns acolo am venit jos şi m-a tras un băiat. S-a topit tot a fost fracţiune de secundă”.

Daniel Andronic, vecin: „Nu s-a mai putut face nimic, omu se tăvălea pe jos. Am intrat şi eu de două ori, am mai intrat şi cu băiatul meu încă o dată, dar nu s-a mai putut face, că îmi cădea pe picioare şi m-a ars tot. Fumul era foarte intens şi nu s-a mai putut face nimic”.

Vecinii au văzut şi ei flăcările şi au încercat să ajute cu găleţi cu apă, dar vâlvătaia era prea puternică.

Violeta Chiricea, vecină: „S-a întâmplat până în 30 de minute, dar foarte repede a ars. Noi când am venit deja era casa în flăcări şi când am aruncat cu apă mai tare se extindea focul şi nu puteai să te bagi”.

Oamenii au sunat la 112 şi pompierii au venit cât au putut de repede, însă din cele două case nu au mai rămas decât pereții fumegând.

Ancuța Socaci, ISU Bacău: „Incendiul se manifesta generalizat la două case de locuit. Cauza probabilă a incendiului fiind flacără provenită de la mijloace de încălzire improvizate”.

Familia are acum mare nevoie de ajutor. Fata de 16 ani învață în Bacău, iar tatăl, cel puțin pentru o perioadă, trebuie să locuiască în garsoniera închiriată pentru ea.

Ion Andronic, proprietarul casei: „Foarte greu, dar încerc, mă încurajează copiii”.

Nicoleta Andronic, fata proprietarului: „I-a ars tot, nu mai are nimic, nu mai are decât hainele de pe el şi are nevoie de ajutor”.

Familia are mare nevoie de materiale de construcții, alimente, haine, mobilier sau electrocasnice.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62565625
Rodica Coposu, sora liderului PNŢCD Corneliu Coposu, a murit la vârsta de 92 de ani: ”Ultima pe linie directă”

Steluţa Lucia Rodica Coposu, sora cea mai mică a fostului lider ţărănist Corneliu Coposu şi preşedinta Fundaţiei care îi poartă numele, a încetat din viaţă joi dimineaţă.

62565621
Ce a observat un criminalist în cazul femeii care a fost ucisă și târâtă cu mașina de fostul iubit. „Nu prea am mai întâlnit”

Bărbatul din Arad acuzat că a ucis-o cu barbarie pe fosta sa parteneră a fost arestat pentru omor şi lipsire de libertate.

62564631
Steagul roșu, arborat pe litoral din cauza vântului puternic. Turiștii se aventurează în larg, în ciuda avertizărilor

Este arborat steagul roșu pe litoral din cauza vântului puternic și a valurilor periculoase. Niciun turist nu are voie să intre în apă la o adâncime care să treacă de genunchi.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.