Noi detalii în cazul dublului asasinat din Iași. Violența atacurilor ar putea indica o răzbunare

×
Publicitate

La Iaşi anchetatorii s-au întors duminică în casa în care au fost ucişi şi incendiaţi doi îndrăgostiţi. Au găsit noi indicii care le întăresc convingerea că făptaşii au dat dovadă de o cruzime greu de imaginat.

Rezultatele autopsiei sunt cutremurătoare. Verdictul medicilor legişti a fost categoric. Cei doi tineri, Youssef , studentul marocan la medicină, în vârstă de 25 de ani şi iubita lui românca, Ioana de numai 23 de ani au fost ucişi cu cruzime.

Mihaela Apostol, Prim Procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi: "Moartea tinerei a fost violentă şi s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecinţă unor multiple plăgi înțepat-tăiate. Moartea tânărului a fost de asemenea violentă".

Ororile nu s-au oprit aici. Cadavrele au fost şi incendiate. Inclusiv pisica celor doi a fost omorâtă.

Deocamdată, nu este clar dacă victimele şi criminalii se cunoşteau, însă violența atacurilor ar putea indica o răzbunare, nu o crimă survenită accidental, după o tentativă de jaf. Dar acestea sunt, pentru moment, doar simple supoziţii făcute de anchetatori.

Pe de altă parte, cei doi studenţi marocani audiaţi sâmbătă ca martori au fost lăsaţi să plece acasă.

Duminică, oamenii legii s-au întors la casa în care s-a petrecut tragedia, în căutare de noi probe. Deocamdată nu s-a aflat cine este făptaşul, nici motivul crimei, aşa că anchetatorii iau în calcul toate ipotezele.

Vecinii spun că tânărul student, de origine marocană, dar rezident în Belgia, avea posibilităţi materiale şi organiza des petreceri. Cu o zi înainte de crimă trebuia să plece împreună cu iubita lui în vacanţă, în Belgia. Se presupune că cei care l-au atacat ştiau asta şi mai ştiau, poate, şi că are bani în casă. Cei doi se mutaseră de curând, cu chirie, într-o vilă dintr-un cartier rezidenţial.

Bărbat: "După ce s-au mutat, sâmbătă seara veneau destul de mulţi prieteni. Din câte vedeam noi îşi permiteau".

Femeie: "E de groază, sincer e de groază, chiar aşa să le dai şi foc mi se pare strigător la cer. Şi eu sunt speriată va spun sincer, de câte ori ajung în zona asta, mai ales de ieri, mi-e teamă. Cu groază mă gândesc ce o fi fost în sufletul lor."

Procurorii continuă cercetările pentru omor calificat. În acest moment nicio persoană nu este reţinută.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62229860
FOTO O mașină a căzut în Dâmbovița, în zona Podului Ciurel. Șoferul a murit

Un accident înfiorător s-a petrecut, în Capitală. Un bărbat, de numai 35 de ani a murit, după ce a pierdut controlul mașinii într-o curbă periculoasă și a căzut, cu autoturismul de pe Podul Ciurel direct, în Dâmbovița.

62229882
Scriitoarea Anne Rice, autoarea romanului "Interviu cu un vampir", a murit la vârsta de 80 de ani

Scriitoarea americană Anne Rice, o cunoscută autoare de romane fantasy, precum "Interviu cu un vampir", care a revoluţionat acest gen literar, a murit sâmbătă la vârsta de 80 de ani, a anunţat familia sa, relatează AFP, scrie Agerpres. 

62229879
De ce sunt carantinate la intrare în ţară persoanele nevaccinate. Explicațiile Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătăţii explică motivele pentru care sunt introduse în carantină, la sosirea în România, persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boala COVID-19 în ultimele şase luni.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.