Momentul a fost surprins de camere de supraveghere, iar trenurile ating în zonă viteze de până la 140 de km/h, relatează News.ro.
Reprezentanţii Sucursalei Regionale CF Constanţa au atras atenţia, marţi, asupra riscurilor la care se expun pietonii, conducătorii auto, bicicliştii şi, în special, copiii şi tinerii care ignoră semnalele de avertizare, traversează calea ferată prin locuri nepermise sau pătrund în zona de siguranţă feroviară.
Un exemplu recent s-a înregistrat, luni după-amiază, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Haltei din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, pe Magistrala 800.
"Un grup de copii aflaţi pe biciclete intenţiona să traverseze calea ferată. În momentul în care s-au activat semnalele acustice, iar barierele au început să coboare, doi dintre copii s-au oprit chiar în imediata vecinătate a barierelor. Ceilalţi doi au ignorat însă avertizarea şi au trecut cu bicicletele printre barierele coborâte. Din fericire, aceştia au ajuns cu bine pe partea cealaltă, iar după numai câteva secunde trenul a trecut prin acel punct. Un moment de neatenţie, o decizie greşită sau dorinţa de a "câştiga" câteva secunde pot avea însă consecinţe ireversibile", au transmis reprezentanţii Sucursalei Regionale CF Constanţa.
Ei au precizat că un tren aflat în circulaţie nu poate opri instantaneu. Chiar dacă mecanicul observă o persoană pe linie şi acţionează frâna de urgenţă, trenul are nevoie de o distanţă de aproximativ 800-1.000 de metri pentru a se opri complet, iar mecanicul nu poate vira pentru a evita o persoană sau un vehicul aflat pe şine.
"În zona Valu lui Traian, trenurile de pe Magistrala 800 pot circula cu viteze de până la 140 km/h, motiv pentru care traversarea prin locuri neautorizate reprezintă un risc major. O barieră coborâtă nu este o invitaţie la traversare. Este un semnal de STOP. Un semnal acustic nu este un simplu zgomot. Este un avertisment. O linie de cale ferată nu este un loc de joacă", au mai afirmat reprezentanţii Sucursalei Regionale CF Constanţa.