Ministrul Agriculturii: Produsele procesate ar putea fi scoase de pe lista alimentelor care au fost interzise la export

62119878
StirilePROTV

Ministrul Agriculturii: Produsele procesate ar putea fi scoase de pe lista alimentelor care au fost interzise la export

”O să corectăm partea această din ordonanţă (Ordonanţa militară nr.8), putem modifica anexa, dacă efectul nu este cel scontat. Noi am stopat exporturile pentru cereale şi produse agroalimentare pentru a ne asigura că sunt suficiente stocuri pentru populaţie, dar, repet, interdicţia se referă doar la spaţiul extracomunitar. O să vedem care este impactul până luni (13 aprilie n.r.) şi o să dăm o altă ordonanţă prin care o să scoatem din listă, eventual, punctul 11, care conţine produse procesate. Săptămânal putem corecta câte ceva, în funcţie de evoluţia stocurilor. Vrem să monitorizăm foarte atent, astfel încât tot ce ne trebuie să rămână în ţară”, a explicat Oros.

Ce produse procesate sunt vizate

Punctul 11 din Anexa 2 a Ordonanţei Militare (OM) nr.8 din 9.04.2020 conţine ”produse de brutărie, de patiserie, de biscuiţi, chiar cu adaos de cacao; ostii, caşete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din făină, din amidon, sau din fecule în foi şi produse similare - cod tarifar 1905”.

Firmele afectate ar putea fi despăgubite

Ministrul a precizat că firmele afectate de interzicerea exportului de cereale ar putea fi despăgubite.

”Cu siguranţă că unii agenţi economici au fost afectaţi, mai ales traderii. Ne interesează şi acest lucru, dar în primul rând ne interesează să fim siguri că există alimente de bază în România. Pe cei care au fost afectaţi o să încercăm să-i despăgubim”, a afirmat Oros.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat joi că în perioada stării de urgenţă se va suspenda exportul pentru mai multe produse agroalimentare, precum grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, ulei de seminţe şi zahăr.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62119852
Alunecarea de teren din Azuga: ”În continuare muntele se mișcă”
Un versant, cu tot cu pădure, s-a prăbușit aseară în Aguza și a fost la un pas să înghită casele de la poalele muntelui. 130 de oameni au fost evacuați în toiul nopții și au dormit la o pensiune și o sala de sport.
62119843
Românii continuă să iasă cu miile pe străzi în week-end. Ce explicaţii găsesc
În ciuda apelurilor de tot felul, repetate de săptămâni întregi, românii dovedesc că vor să respecte legea, mai puțin însă recomandările autorităților de a sta pe cât posibil acasă, feriți de riscul îmbolnăvirii.
62119871
Povestea tinerei de 27 de ani care a murit din cauza coronavirusului. Cu ce boală se internase
Spitalul din Piatra Neamț este locul în care o femeie de 27 de ani a venit, acum trei săptămâni, la tratament, pentru o boală cronică a sângelui.