Vela: Am semnat ordonanța militară 8. Exportul de cereale a fost interzis pe perioada stării de urgență

62116366
Agerpres

Ministrul Afacerilor Interne a anunțat semnarea Ordonanței militare 8. Exportul pentru cereale este suspendat pe durata stării de urgenţă. Apicultorii şi cei care se ocupă cu pescuitul comercial sunt exceptați de la aplicarea restricțiilor de circulație.

Vela a anunţat, de asemenea, că interdicţia referitoare la zborurile pe relaţia Spania este prelungită şi că pieţele agro-alimentare vor rămâne deschise pe perioada stării de urgenţă. 

Declarațiile LIVE TEXT ale ministrului Marcel Vela:

TEXTUL ordonanței poate fi consultat la finalul acestui articol

- Intrăm într-o perioadă foarte importantă pentru toată creștinătatea. Aceasta este perioada în care fiecare își face planuri. Sunt conștient că mă adresez unui popor majoritar creștin.

- Au venit peste noi momente mai grele și mai tulburi decât ne imaginam vreodată. Știm că aceste vremuri au adus probleme majore pentru fiecare dintre noi.

- Stând în casă şi respectând recomandările autorităţilor vom reuşi să intră mai repede în normalitatea pe care ne-o dorim cu toţii.

- Știu că aţi dori să fiţi la biserică în Noaptea de Înviere şi la masă cu cei dragi a doua zi. Vom acorda o atenţie deosebită respectării prevederilor legale în această perioadă pentru că nu ne dorim să ne confruntăm cu o explozie a numărului de îmbolnăviri.

- Am semnat ordonanța militară numărul 8, cu următoarele prevederi:

Articolul 1. Din această seara este permisă circulația dupa ora 22 a celor care practică pescuitul comercial.

Articolul 2. Este permisă deplasarea apicultorilor înspre și dinspre stupină. Cei in cauză trebuie să facă dovada cu actele activitătii.

Articolul 3. Este permisă circulația pentru cei care oferă servicii de service auto.

Articolul 4. Am prelungit interdicția zborurilor înspre și dinspre Spania cu încă două săptămâni.

Articolul 5. Piețele agroalimentare rămân deschide pe toată perioada stării de urgență pentru agricultorii care prezintă certificatele de urgență.

- La acestă ordonanță există o anexă care se referă la închiderea totală sau parțială a unor puncte de trecere a frontierei de stat.

- Prin punctele de frontieră Cenat, Nădlac, Turnu, Vărșan, Salonta, Borș, Urziceni și Petea se permite acccesul lucrătorilor transfrontalieri (persoana care face dovada că locuiește și lucrează la o distanță de 30 de km de punctul de frontieră și care se întoarce la locuință o dată pe săptămână)

- În următoarea ordonanță o să fie prevăzute și puncte de la frontiera cu Bulgaria.

- Pe perioada stării de urgență se interzice și se suspendă exportul pentru următoarele produse: grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, zahăr, produse de patiserie, biscuiți. Aceste prevederi sunt prevăzute într-o anexă la ordonanță.

- În zilele premergătoare sărbătorilor pascale, operatorii economici își pot prelungi programul de funcționare.

- Azi am fost martorii unei situații neplăcute la Cluj, am decis ca, începând de azi, autoritățile competente, cum ar fi Ministerul Transporturilor, vor aviza orice transport aerian chiar dacă aeroporturile sunt în subordinea autorităților județene.

Declarațiile lui Bogdan Despescu, secretar de Stat în MAI:

- Am un mesaj pentru românii din străinătate: Dacă veniți în România de Paști, veți petrece sărbătorile pascale în carantină.

- Alături de medici, sunt eroi și polițiștii și jandarmii și toți cei implicați în asigurarea măsurilor impuse de ordonanțele militare.

Declarațiile secretarului de stat Raed Arafat:

- Ordinul nu prevede sistarea ambulatoriile, nu au fost sistate din spitale. S-a dat medicului opțiunea de a alege când va face o operație. 

- Motivul acestui ordin este ca să păstrăm locurile libere în spitale, dar și să protejăm pacienții.

 

Ce spune premierul Orban despre o nouă Ordonanţă Militară

 

Și primul ministru Ludovic Orban a anunțat miercuri o nouă ordonanță militară, cu precizarea că nu se grăbește cu adoptarea acestei. 

”În momentul în care se va impune, va fi emisă o nouă ordonanţă militară, că va fi mâine, că va fi poimâine, atunci când situaţia o impune şi e absolut necesar să adoptăm astfel de măsuri restrictive”, a subliniat Ludovic Orban.

 

Ordonanţa 7, emisă pe 4 aprilie

 

Ultima Ordonanţă Militară, cu numărul 7, a fost publicată pe 4 aprilie în Monitorul Oficial. În textul ordonanţei 7 se prevedea instituirea carantinei pentru oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, suspendarea zborurilor aeriene spre şi dinspre SUA şi alte ţări europene, Turcia şi Iran, precum şi prelungirea suspendării zborurilor către şi dinspre Germania şi Franţa pentru încă 14 zile, dar şi suspendarea legăturilor de transport rutier internaţional cu nouă ţări europene şi Turcia pe perioada stării de urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62119567
Cum explică Orban îmbulzeala de la aeroportul din Cluj. 90.000 de români vor pleca la muncă în străinătate

Ludovic Orban afirmă că 80-90.000 de români ar putea pleca la muncă în străinătate, în perioada următoare, și că cei care s-au ocupat de transportul sutelor de români ce au ajuns la Cluj nu au furnizat informații autorităților locale.

62119561
Director din Suceava, dat afară după ce s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru salvarea orașului de Covid-19

Daniel Drăgoi, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, susține că a fost demis de superiorii săi după s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru a scăpa orașul de pandemie.

62119558
Oamenii întreabă dacă pot ieși să cumpere miel de Paște. Care e răspunsul oficial al Poliției Române

Pare o glumă, dar e cât se poate de real: oamenii întreabă dacă pot ieși să cumpere carne de miel pentru masa de Paște, iar Poliția Română a răspuns. Da, pot, dar cu anumite condiții.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.