Sicriul cu trupul neinsufletit al lui Marin Moraru va fi depus marti in Sala Mare de la TNB. Omagiile aduse marelui actor

×
Codul embed a fost copiat

Actorul Marin Moraru, in varsta de 79 de ani, a murit, duminica seara, la spitalul Elias din Capitala, unde era internat din data de 10 august.

Scena teatrului romanesc, asezata in ceruri, a mai primit o stea una care a stralucit pe pamant si a adus multe zambete pe chipurile oamenilor. Actorul Marin Moraru a plecat duminica seara dintre noi, pentru a fi alaturi de prietenii sai Toma Caragiu, Gheorghe Dinica sau Radu Beligan.

Un adevarat geniu al comediei pe scena, Marinus, cum ii spuneau prietenii, a fost in viata de zi cu zi, un om de o sensibilitate profunda. Pentru el, ceasul vietii s-a oprit luni seara, la 79 de ani, dupa o grea suferinta pe care a ascuns-o cu demnitate pana in ultimele clipe.

Vestea disparitei sale a intristat nu doar breasla teatrului romanesc. Si prim ministrul Dacian Ciolos si-a exprimat condoleantele.

 Omagiile aduse marelui actor

Citește și
Robert de Niro
Omagiu pentru Robert de Niro la Festivalul de Film de la Sarajevo. Momentul special de la ceremonia de deschidere
Un român s-a însurat cu o prințesă din Africa și a devenit Sultan. Soția lui a venit în România pentru a-l susține în cariera politică


"Marin Moraru a fost unul dintre actorii luminosi care a marcat lumea teatrului si filmului romanesc decenii la rand, cum numai cei putini, atinsi de har o pot face. Din pacate, inca o stea a scenei ne paraseste. Ramanem fara o minte sclipitoare, un actor talentat cu un farmec aparte si un om care a fost mereu interesat si de viata cetatii. Ramas bun, Maestre!", afirma premierul Dacian Ciolos in mesajul de condoleante transmis la incetarea din viata a actorului Marin Moraru.

"Dumnezeu ne lasa tot mai saraci. A mai disparut un mare artist, un mare actor, un prieten, un camarad, un om cu un suflet foarte larg. Dumnezeu sa-l ierte!", a spus Ion Besoiu.

"Mor in ultimul timp mari personalitati artistice ale tarii. Au murit de curand Adrian Enescu, un mare compozitor, maestrul Beligan, mi-a murit si un coleg de promotie de la Targu-Mures, Mihai Gingulescu (...) Si iata ca a disparut si Marinus, un actor exceptional, de o discretie si de o delicatete extraordinare. Forma un cuplu cu sotia lui de invidiat si de respectat, oameni care si-au dedicat toata viata artei si teatrului. Ma refer mai ales Marinus, care niciodata n-a incercat sa iasa in fata, fiind unul dintre cei mai mari actori ai nostri. Regret din tot sufletul disparitia lui", a spus Alexandru Arsinel.
 

Sicriul cu trupul neinsufletit al actorului Marin Moraru va fi depus luni seara la Biserica Coltea din Capitala

Sicriul cu trupul neinsufletit al actorului Marin Moraru va fi depus luni seara la Biserica Coltea din Capitala. Marti, la ora 11,00, sicriul urmeaza sa fie depus la Sala Mare a Teatrului National din Bucuresti. Inmormantarea va avea loc miercuri, in jurul orelor pranzului, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artistilor..

Cortina teatrului se lasa tot mai apasator in ultima perioada peste scena romaneasca. Inca un mare actor ne-a parasit si a lasat in urma zeci de roluri si reprezentatii remarcabile. Dupa o grea suferinta, Marin Moraru a murit duminica la varsta de 79 de ani, la spitalul Elias din Capitala. Ii spunem ca va trai mereu in sufletele noastre.

Dupa mai bine de jumatate de secol in care a facut onoare scenei, filmului si scolii de teatru romanesti, Marin Moraru si-a incheiat duminica ultimul rol, cel al unei vieti traite in slujba publicului.

Lumina s-a stins dupa o lunga perioada de durere traita in liniste. Bolnav in faza terminala, Marinus, asa cum il numeau prietenii si colegii, a inchis ochii pe un pat al Spitalului Elias, unde fusese internat in urma cu zece zile.

Citeste si: Reactiile colegilor de scena imediat dupa moartea lui Marin Moraru. "A plecat un actor si un Om de Geniu!"

Daniela Safta, Director Medical la Spitalul Elias: "A fost internat in Spitalul Elias pe data de 10 august si a decedat la ora 17:30, in urma unei boli grele si necrutatoare."

Ultimul prieten care l-a vazut in viata pe marele actor a fost colegul sau cu care a jucat in mai multe seriale de televiziune, Vladimir Gaitan.

Vladimir Gaitan: "Am fost la el dimineata, sa-mi iau ramas bun pentru ca pe noi ne-a legat o prietenie extraordinara si am vazut ca era deja rau, nu mai putea sa vorbeasca. M-a strans de mana si intr-o ora el a plecat la ingeri."

Vestea mortii marelui actor Marin Moraru a zdruncinat scena teatrului romanesc.

Alexandru Arsinel: "Ca un trasnet, cine m-a sunat m-a transit. Niciodata nu s-a plans, nu s-a exteriorizat vis-a-vis de marea lui suferinta. Am pierdut inca un foarte mare artist."

Ion Besoiu: "Un om deosebit, cald, il regret enorm si ma rog lui Dumnezeu sa il odihneasca in pace."

Marinus s-a nascut pe 31 ianuarie 1937 la Bucuresti, iar teatrul l-a ademenit neincetat. A urmat Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Capitala, iar apoi a jucat la Teatrul de Comedie, Teatrului Bulandra si Teatrului National si a jucat in peste 25 de lung metraje.

A lucrat alaturi de mari actori, dar cel mai mult l-a indragit pe prietenul sau apropiat, Gheorghe Dinica.

Florin Zamfirescu: "A fost foarte lovit la disparitia lui Dinica, foarte lovit si chiar mi-a spus: Draga, viata merge inainte. Si uite ca viata lui a mers inainte pana azi pentru el. "

Valentin Uritescu: "L-am prins inca din facultate, si pe Gigi Dinica, impreuna erau ei tot timpul. A fost pentru mine un sfatuitor si un prieten mai mare."

Clipele dificile din ultimele luni le-a trait apoape de sotia sa, Lucica, alaturi de care a fost 52 de ani. Si de colegii de breasla il leaga momente pretioase. De pilda, pentru Oana Pellea amintirea admiterii la facultate o trimite direct la maestrul Moraru.

Oana Pellea: "Marin Moraru care ma stie de mica, nici el nu se uita la mine. L-a sunat pe tati si i-a spus: imi pare rau, oltene, a intrat."

Marin Moraru lasa in urma roluri exceptionale si reprezentatii memorabile. 

Citeste sI: Marin Moraru lasa in urma sa 25 de filme si roluri memorabile. "Daca nu esti sanatos, degeaba esti un bun actor"

Marin Moraru s-a nascut la 31 ianuarie 1937 la Bucuresti. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC) din Capitala in 1961, la clasa profesoarei Dina Cocea, rolul sau pentru examenul de diploma fiind Agamita Dandanache, in piesa “O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale.

Pe parcursul carierei sale in filmul artistic, incepute in 1966 cu “Haiducii”, in regia lui Dinu Cocea, Marin Moraru a jucat in circa 25 de lung metraje, unul dintre acestea fiind "Amen", al celebrului regizor francez Costa Gavras. Inainte de debutul in filmul de lungmetraj, a fost actor al Teatrului Tineretului (1961-1964). Imediat dupa aparitia in “Haiducii”, unde a jucat alaturi de Marga Barbu, Ion Besoiu, Toma Caragiu, Ion Fintesteanu, Alexandru Giugaru, Amza Pellea si Colea Rautu, Moraru avea sa fie distribuit in “Un film cu o fata fermecatoare” (1966), pelicula lui Lucian Bratu, in care au aparut Stefan Iordache, Margareta Paslaru, Ileana Stana Ionescu. In urmatorii doi ani, el a mai jucat in “Maiorul si moartea” (1967), dar si in “Razbunarea haiducilor” (1968).

Marin Moraru a cunoscut consacrarea deplina pe parcursul anilor 1970 si 1980, cand a fost distribuit in roluri importante din filme regizate de Manole Marcus - “Actorul si salbaticii”, “Operatiunea Monstrul”, Dan Pita ("Filip cel Bun", "Concurs", "Faleze de nisip") sau de Horea Popescu ("Cuibul de viespi").

Dupa cativa ani la Teatrul de Comedie (1965-1968) si la Teatrul Bulandra (1968-1971), Marin Moraru a ajuns, in 1971, la Teatrul National din Bucuresti, al carui Societar de Onoare a fost din 2002. Din 1974 si pana in 1980 s-a dedicat pedagogiei teatrale - a fost conferentiar universitar la IATC.

Rolurile interpretate de Marin Moraru pe scena au fost dintre cele mai diferite - de la Pigulete in “Pigulete plus cinci fete” de C. Bratu, la Gulita, in “Chirita in provincie” de Alecsandri, Patrocle, in “Troilus si Cresida” de Shakespeare, Diderot, in “Nepotul lui Rameau” de Diderot, Cracanel, in “D”ale carnavalului” de I.L.Caragiale, Socrate, in “Transplantarea inimii necunoscute” de Al. Mirodan, Regele, in “Leonce si Lena” de Buchner, pana la Titirca, in “O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale, Take, in “Take, Ianke si Cadar” de V.I. Popa, Doctorul, in “Egoistul” de Jean Anouilh, in regia lui Radu Beligan (la 22 martie 2009, acest spectacol a atins cea de-a 100-a reprezentatie). Marin Moraru s-a aflat si in distributiile telenovelelor romanesti difuzate de postul Acasa TV si Pro TV, “Inima de tigan” (2007), “Regina” (2008), “Iubire si onoare” (2010), “Pariu cu viata” (2011).

A lucrat cu regizori din diferite generatii - David Esrig, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Moni Ghelerter, Valeriu Moisescu, Sanda Manu, Grigore Gonta, Mihai Maniutiu, Alexandru Dabija.

In 2007 a fost recompensat cu Premiul de Excelenta acordat de revista VIP. Alaturi de Gheorghe Dinica si Victor Rebengiuc, Marin Moraru a primit in 2008 titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC) cu ocazia aniversarii institutiei. In acelasi an, actorul a fost decorat de presedintele Traian Basescu cu Ordinul National Serviciul Credincios in Grad de Mare Cruce. In 2009, Marin Moraru a primit Premiul Gopo pentru intreaga cariera.

In 2012 a primit o stea pe Aleea Celebritatilor din Piata Timpului din Bucuresti, iar in noiembrie 2013, la Targul de carte Gaudeamus, a lansat cartea autobiografica “Suntem ce sunt amintirile noastre”. I-a fost decernat in 2015, Premiul de Excelenta al Festivalului International de Film Transilvania TIFF 2015 pentru intreaga activitate.

Articol recomandat de sport.ro
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Citește și...
Este unul dintre cei mai faimosi actori din lume, dar putini l-au recunoscut. Cum a aparut pe platouri la aproape 70 de ani
Este unul dintre cei mai faimosi actori din lume, dar putini l-au recunoscut. Cum a aparut pe platouri la aproape 70 de ani

Fotografii de peste ocean l-au surprins pe Arnold Schwarzenegger pe platourile de filmare din Vancouver. Actorul de origine austriaca joaca in comedia de actiune "Why We’re Killing Gunther".

Omagiu pentru Robert de Niro la Festivalul de Film de la Sarajevo. Momentul special de la ceremonia de deschidere
Omagiu pentru Robert de Niro la Festivalul de Film de la Sarajevo. Momentul special de la ceremonia de deschidere

Ceremonia de deschidere a Festivalului de Film de la Sarajevo va fi dedicata celebrului actor Robert De Niro.

Radu Beligan va fi inmormantat sambata in Cimitirul Bellu. Detalii nestiute despre inceputurile carierei sale
Radu Beligan va fi inmormantat sambata in Cimitirul Bellu. Detalii nestiute despre inceputurile carierei sale

Toti cei care l-au apreciat pe Radu Beligan isi vor putea lua ramas bun de la marele actor sambata.

Recomandări
România va intra deplin în Schengen. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen | VIDEO
România va intra deplin în Schengen. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen | VIDEO

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, vineri, că România și Bulgaria vor intra deplin în Schengen.

Alegeri prezidențiale 2024. Ce spuneau sondajele de opinie despre candidați în urmă cu 6 luni și ce arată acum
Alegeri prezidențiale 2024. Ce spuneau sondajele de opinie despre candidați în urmă cu 6 luni și ce arată acum

Sunt sau nu sondajele de opinie din România o modalitate de a influența voturile electoratului înainte de alegeri? Unii analiști politici sunt de părere că da.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Câți români au votat până acum. Harta secțiilor de votare
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Câți români au votat până acum. Harta secțiilor de votare

A început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.