Maraton cultural nocturn la Noaptea Muzeelor: „Am descoperit foarte multe despre Egiptul Antic”

×
Publicitate

Noaptea Muzeelor a adus în orașe din toată țara un maraton cultural nocturn. Zeci de instituții de cultură și-au deschis porțile gratuit, până la miezul nopții.

Le-au oferit vizitatorilor expoziții speciale, ateliere interactive, concerte, dar și proiecții de film în format 3D, care îmbină arta și tehnologia.

Proiecțiile de la Muzeul de Artă Imersivă din București au purtat vizitatorii în două lumi – prin Egiptul Antic și în mintea unuia dintre marii inventatori ai lumii – Leonardo da Vinci.

La Muzeul de Artă Imersivă, timpul s-a dat cu câteva mii de ani în urmă și am ajuns chiar în mijlocul Egiptului Antic. Suntem înconjurați de zei și piramide.

Copiii au fost impresionați și au plecat acasă cu noi cunoștințe.

Copil: „Interesant, mai ales că a fost despre Da Vinci și Egipt. Mi-a dat un vibe așa că sunt în Egipt.”

Copil: „Am descoperit foarte multe despre Egiptul Antic. Mi se pare un loc bun unde să vii să înveți.”

Copil: „Mi-a plăcut mult.”

La Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, coada s-a întins până în stradă. Oferta a fost generoasă: observarea liliecilor, a stelelor, expoziții de fluturi și, desigur, fascinantele fosile preistorice.

Copil: „E foarte frumos. Înveți mai multe despre animale.”

Copil: „Mie mi-a plăcut cel mai mult când am fost la papagalii mei preferați.”

Copil: „Ce ai văzut prin telescop? Am văzut niște pietre foarte mici și ceva de culoarea gri.”

Copil: „N-am văzut nimic. – N-ai văzut stelele, mami? – Nu.”

La Timișoara, evenimentele au început în jurul orei 17, iar ploaia nu i-a speriat pe vizitatori. Zidurile vechii cetăți au prins viață, iar meșteșugari, cavaleri și domnițe au recreat scene de epocă.

Bastionul Theresia a prins viață ca odinioară. Sute de oameni privesc fascinați la prezentarea armelor medievale.

Bărbat: „Mi-a plăcut foarte tare fierarul, foarte interesant.”

La Iași, au fost deschise porțile Palatului Culturii pentru public.

Femeie: „Mereu aștept Noaptea Muzeelor pentru că este așa o tensiune culturală.”

Bărbat: „Am mai fost aici acum un an și e super interesant și acum.”

Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii din Iași: „Ce bucurie poate fi mai mare decât atunci când e ziua ta, să fie lume cât mai multă și să fie alături de tine.”

La Muzeul Satului din Baia Mare, copii și adulți au pregătit colaci și au modelat lut – meșteșuguri tradiționale.

Copil: „Am făcut cocuți, pupeze, a fost foarte fain.”

Femeie: „Nu e prea dulce, e bun. Am mai încercat de Paști, cozonac.”

Gabriela Filip, muzeograf, Muzeul Satului Baia Mare: „Am pregătit activități diverse, de la ateliere interactive pentru cei mici până la expoziții, proiecții de film, tiroliană și un târg de meșteri.”

70 de instituții culturale din România au oferit acces gratuit iubitorilor de cultură, în „Noaptea Muzeelor”.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62533266
Incident la metrou. Staţiile Lujerului şi Gorjului, evacuate din cauza unor degajări de fum pe peroane

Pompierii au intervenit duminică dimineaţă, după ce un scurtcircuit la un izolator de la nivelul şinei a provocat degajări de fum pe peroanele staţiilor de metrou Lujerului şi Gorjului, staţiile fiind evacuate.

62544445
Cristian Tudor Popescu, mesaj înainte de începerea votului: Mă simt ca în noaptea de 21 decembrie `89, în Piața Universității

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a publicat un scurt mesaj cu doar câteva ore înainte de deschiderea secțiilor de vot pentru turul al doilea al prezidențialelor.

62544380
S-a aflat motivul pentru care femeia din Timișoara a aruncat cu mii de euro pe stradă și a plecat subit

Un eveniment surprinzător a avut loc în complexul studențesc din Timișoara. O femeie de 48 de ani a aruncat bani pe o stradă, după o neînţelegere cu fiica sa. Cele două au adunat apoi banii, fiind ajutate şi de trecători.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.