Manifestări de ziua Armatei Române. Reacția copiilor care s-au antrenat alături de militari

×
Publicitate

Militarii români din întreaga ţară, dar şi de pe fronturi din lumea întreagă au sărbătorit vineri Ziua Armatei.

Au avut loc ceremonii şi s-au ţinut momente de reculegere pentru camarazii căzuţi la datorie. În ultimii 23 de ani, 30 de militari români şi-au pierdut viaţa în misiunile din afara ţării.

25 octombrie este pentru Armata Română o zi istorică. În anul 1944, militarii români au reuşit să elibereze total de sub ocupaţie străină Transilvania. De atunci, celebrează în fiecare an curajul celor care au pierit.

În fața Mormântului Ostaşului Necunoscut, dar şi a preşedintelui Klaus Iohannis, peste 400 de elevi şi studenţi au depus vineri jurământul de credinţă.

Într-o tabără de instruire amenajată în Parcul Carol din Capitală, militarii i-au invitat pe copii să se antreneze alături de ei.

Băiat: "E foarte dificil, dar e o experienţă nouă."

Copiii au avut ocazia să urce în tancuri şi în transportoarele blindate.

Militarii nu i-au uitat nici pe cei căzuţi la datorie. Din păcate, din 1996 şi până acum, 30 de militari români au murit în misiuni externe. Şi anul acesta a fost cumplit. În urmă cu o lună şi jumătate, sublocotenetentul post mortem Ciprian Ştefan Polschi s-a stins în misiune în urma unui atac al talibanilor, în Kabul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62087702
Pelerinaj de Sfântul Dumitru. Oamenii așteaptă și 10 ore să se roage la moaște
Este un sfârșit de săptămână plin de semnificații religioase. Sâmbătă, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar duminică pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.
62087695
"Vinieta Oxigen" încurcă prețurile samsarilor de mașini din București: "Așteptăm provincia"
Abia anunţată în Bucureşti, ''Vinieta Oxigen'' are deja efecte pe piaţa auto.
62087670
Big Brother în Ploiești. Ce fac localnicii pentru a ajuta Poliția Locală
Big Brother în varianta ploieșteană sau ce faci când în oraș îți lipsește un sistem de supraveghere.