Legumele și fructele necesare sunt mai scumpe în piețe decât la supermarket, în Postul Paștelui. Care este explicația

×
Publicitate

Cei care țin Postul Paștelui, început de luni, cheltuiesc mai mult anul acesta. Prețurile legumelor în piețe au crescut, iar un meniu de post îi poate descuraja pe doritori.

O salată verde este 7 lei, roșiile se vând între 10 și 30 de lei kilogramul, iar castraveții ajung și la 20 lei. Pentru cei care ţin post, contează şi bugetul, nu doar voinţa. Pe tarabe, găsim numeroase verdețuri de primăvară, legume și fructe, dar preţurile sunt pe măsură.

Cumpărătoare: „E scumpe mamă, e scumpe, pentru un om care n-are, e prea scumpe. Eu nu prea ţin post, că nu am bani.”

Mulţi spun că preţurile au mai crescut odată cu începutul postului. De plidă, o salată costă duminica 5 lei, dar acum am găsit-o în piaţă la 6-7 lei.

Sunt şi credincioşi care s-au pregătit din timp. Gospodinele pun din toamnă legume şi fructe la congelator sau în borcane, special pentru această perioadă de restricții alimentare.

Gospodină: „La congelator, la congelator, dovlecei, vinete, ce am pus. La borcane, cele cu zăhărel, dulceţuri, compoturi, e mai bine că sunt mai ieftine vara, acum într-adevăr sunt scumpe”

Deşi preţurile sunt mari, pentru cei care se chibzuiesc bine, costurile nu stau în calea postului.

Cumpărătoare: „Am ţinut miercuri şi vineri post. Omul le face pe toate dacă are buzunarul la îndemână. Mintea omului, dacă gândeşte, ştie ce vrea şi cu bani puţini.”

Prețurile din piețe, în Postul Paștelui

Postul Paștelui are o mulțime de benficii pentru sănătate, însă poate fi costisitor. O salată verde costă 6-7 lei, un kilogram de roşii între 10 şi 30 de lei, iar un kilogram de castraveţi şi 20 de lei. Nici verdeţurile nu sunt mai ieftine, un kg. de spanac, ajunge la 15 lei, loboda 12 lei, iar o legătură de leurdă 7 lei.

Aceleaşi legume sunt mai ieftine la supermarket, unde găsim salata la 3,5 şi roşii la 10 lei.

Asociaţiile de agricultori spun ca legumele pleacă de la producători cu preţuri mai mici, şi dau vina pe comercianţii care pun adaos şi de 100% sau chiar 150%.

Vlad Gheorghe - asociaţie de producători: „Salata pleacă de la 2 lei 20 - 2,50 maxim, ceapa verde 1, 40, - 1. 30. Spanacul pleca de la 6-8 lei. Piaţa este liberă, adauga ce sume vor ei, nu există firmă care să meargă în pierdere. Imaginaţi-vă de la 2 lei salată, la 5 lei.”

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, şi alte legume, folosite în meniurile de post, s-au scumpit faţă de anul trecut. De plida, în Cluj sau Miercurea Ciuc, un kg. de fasole ajunge până la 25 de lei. 

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62525543
Vești bune pentru 2,6 milioane de pensionari. Vor primi câte 400 de lei în aprilie și decembrie. Cine se încadrează

Pensionarii cu venituri mici, de până în 2.574 de lei, vor primi în aprilie și decembrie un ajutor financiar din partea statului, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

62525505
Planul „Comandamentului Vlad Țepeș”, stabilit la Moscova. Liderii organizației intenționau să schimbe și numele țării

Șase indivizi, membri ai unei organizații cu caracter militar, sunt acuzați de trădare și legături cu agenți ai unor puteri străine.

62525498
Radu Theodoru, generalul acuzat de trădare, dezvăluiri despre discuții cu Călin Georgescu: „Vor să ne lege pe noi”

Acuzații extrem de grave la adresa mai multor persoane. Șase dintre ele sunt deja reținute de procurorii DIICOT, pentru trădare și constituire a unui grup infracțional organizat.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.