Klaus Iohannis: „Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat mult prea mult timp”

62222700
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România are "o soluţie atipică" la guvernare, iar clasa politică are responsabilitatea şi obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi prin promisiuni îndeplinite.

„Trebuie să fim conştienţi că pandemia nu a generat doar o criză sanitară profundă, ci şi o criză a încrederii, valurile de ştiri false şi dezinformări tensionând suplimentar climatul social, deseori cu punerea în pericol a vieţii şi a demnităţii umane. În faţa acestor curente toxice, trebuie să reacţionăm. În acelaşi timp, evenimentele ultimelor luni au accentuat sentimentul de neîncredere în clasa politică. De aceea, clasa politică în ansamblul ei are nu doar responsabilitatea, ci obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi promisiuni îndeplinite, şi nu prin declaraţii de intenţie, care nu mai pot convinge astăzi. Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp. Astăzi avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, pentru a trece România peste o încercare istorică. Dar această soluţie reprezintă, totodată, o oportunitate pentru politicieni de a arăta că au maturitatea de a pune pe primul loc interesul românilor, chiar cu preţul unor compromisuri personale şi doctrinare dificile", a spus şeful statului la recepţia oferită la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale.

Iohannis a punctat că este necesar un consens nu numai la nivel declarativ, ci şi prin acţiuni concrete astfel încât să existe progres şi prosperitate pentru oameni.

„Nu trebuie să uităm nicio clipă că obiectivul nostru fundamental este asigurarea viitorului democratic şi european al României, stabilitatea şi buna funcţionare a statului. Doar cu voinţă politică vom reuşi să construim consens, nu numai declarativ, ci şi prin acţiuni concrete, care să genereze progres şi prosperitate pentru oameni. Sunt optimist că lucrurile vor funcţiona şi că rezultatele nu vor întârzia să apară", a afirmat Klaus Iohannis.

Acesta a subliniat că pandemia de COVID-19 se va încheia la un moment dat şi România va trebui să fie pregătită până atunci pentru a recupera decalajele "încă foarte mari" în raport cu ţările din vestul Europei.

„O societate trainică, sănătoasă şi durabilă se construieşte printr-un efort comun, prin muncă şi sacrificii, prin punerea în prim-plan a agendei publice. Este important să învăţăm cu toţii din lecţiile trecutului, ca să ne putem ghida mai bine acţiunile prezente şi viitoare. Să fim conştienţi că împreună, uniţi de aceeaşi parte a baricadei, vom putea să depăşim aceste crize şi vom reuşi să redobândim echilibrul în societatea noastră", a adăugat preşedintele.

Şeful statului a reliefat, în context, importanţa solidarităţii.

„Astăzi, când celebrăm 103 ani de la Marea Unire, lecţia solidarităţii este mai vie şi mai actuală ca oricând. Istoria ne-a demonstrat de nenumărate ori că, dacă rămânem uniţi, putem să ne adaptăm oricăror realităţi şi tendinţe şi că depinde de voinţa noastră, ca naţiune, să trecem cu bine peste toate provocările. Ca şi în atâtea alte momente definitorii ale trecutului nostru, avem şi acum resursele necesare, instrumentele potrivite şi voinţa de a reuşi. Vă îndemn, aşadar, să privim cu speranţă spre viitor! Tuturor românilor, oriunde vă aflaţi astăzi, vă urez 'La mulţi ani!' şi vă doresc multă sănătate! La mulţi ani, România!", a conchis preşedintele Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62227865
Klaus Iohannis: „Sărbătorim Ziua Naţională într-un moment marcat de suferinţe. Vaccinarea, singura cale de a opri pandemia”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că Ziua Naţională este sărbătorită într-un moment marcat de pandemia de COVID-19 şi a subliniat că singura cale de a pune punct acestei pandemii este vaccinarea.

62227862
VIDEO. Jandarmii din Cluj, defilare stânjenitoare la parada de Ziua Națională. „Ne cerem scuze public”

Jandarmeria Română își cere scuze public pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare în timpul paradei de 1 Decembrie din Cluj.

62114939
VIDEO. Vergil Chițac, primarul Constanței, huiduit la parada de 1 Decembrie

Prezent la parada de 1 Decembrie din Constanța, edilul Vergil Chițac a fost huiduit de constănțeni.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.