Iohannis, la Bruxelles: "Calendarul Brexit nu se mai respectă"

61916669
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, că nu s-au făcut suficiente progrese pentru a trece la etapa următoarele în negocierile cu Marea Britanie şi că nu se mai respectă calendarul pentru Brexit.

”Astăzi, am avut o discuţie în formatul UE27. Avem o echipă de negociere condusă de Michel Barnier care negociază condiţiile Brexitului. Iniţial, am lucrat în ideea că vom găsi astăzi o situaţie care ne permite să facem următorul pas. Negocierile au fost intense, s-au făcut progrese, dar nu suficiente. Aşadar, am constatat astăzi că nu s-au făcut suficiente progrese pentru a trece la faza următoare în relaţia cu Marea Britanie, însă acest lucru nu trebuie să creeze un pesimism deosebit. S-a negociat, s-au apropiat oarecum poziţiile, dar nu suficient pentru a merge mai departe, se va negocia în continuare şi vom încerca să ajungem în situaţia de Ok pentru continuarea la următorul Consiliu, în decembrie”, le-a declarat preşedintele Iohannis jurnaliştilor.

Întrebat dacă este posibil ca din această cauză să nu se respecte calendarul Brexitului, şeful statului a răspuns afirmativ.

”Calendarul nu se mai respectă, este clar, doar că acel calendar a fost unul cu propunerea de variantă aşa cum s-a crezut că este fezabilă. Nu putem de dragul unei agende să trecem peste puncte sensibile”, a subliniat Klaus Iohannis.

Preşedintele a dat însă asigurări că negocierile nu s-au blocat: ”Dacă spune că cineva că negocierile s-au blocat, negocierile nu s-au blocat, nu au fost oprite de niciuna dintre părţi, doar că nu au progresat suficient”.

Totuşi, el s-a declarat optimist. ”Sunt un optimist, dar e clar că fiecare caută aici o poveste de succes. Nimeni nu încearcă să blocheze negocierile, să le oprească. Nu e o garanţie că până în decembrie vom fi progresat îndeajuns, dar credem că e o idee bună să le dăm ceva timp suplimentar negociatorilor”, a explicat Iohannis.

De altfel, el a spus că mesajul pe care îl pot da liderii UE la finalul a două zile de reuniuni este unul pozitiv.

”Suntem uniţi, suntem hotărâţi să mergem înainte nu oricum, ci cu optimism, să facem Uniunea mai funcţională, mai bună, mai apropiată de cetăţean”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că a fost discutată Agenda liderilor, propusă de preşedintele Consiliului, Donald Tusk. ”Este o schimbare de paradigmă importantă. În ultimii ani am reacţionat la ce ni s-a întâmplat, am încercat să gestionăm crize. Acum vrem să intrăm într-o zonă de planificare strategică şi să construim noi viitorul Uniunii, aşa cum credem că trebuie să fie, pentru cetăţenii europeni”, a completat şeful statului.

El a menţionat, de asemenea, că liderii UE au decis în unanimitate să susţină Acordul nuclear cu Iranul. ”Este o discuţie în momentul de faţă în plan internaţional. Noi, UE, susţinem continuarea pe Acordul nuclear cu Iranul”, a precizat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că s-a discutat şi tema migraţiei, fiind ”prima discuţie pe migraţie pe un ton mai degrabă pozitiv, încrezător”.

”Avem rezultate bune pe toate rutele de migraţie, în sensul că s-a diminuat foarte mult această migraţie. Acest lucru se datorează şi eforturilor depuse de Uniune, dar şi eforturilor depuse de unele state membre, de exemplu Italia s-a implicat enorm de mult şi cu rezultate foarte frumoase”, a spus el.

Întrebat dacă există pericolul ca România să se confrunte cu un val migraţionist, pe ruta Mării Negre, preşedintele Iohannis a precizat că responsabilii pe acest domeniu l-au asigurat că ”nu avem motive de îngrijorare”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
61898092
35 de morți din cauza rujeolei într-un an. Ultima victimă este o asistentă din Brașov

Un nou deces din cauza rujeolei - al 35-lea - s-a înregistrat în ultima săptămână, iar numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 9.670, de la debutul epidemiei, în urmă cu un an, potrivit datelor anunţate vineri.

61916655
Tânăra de 18 ani din Balș, rănită în accident rutier, a murit după 11 zile de comă

O tânără de 18 ani, rănită grav într-un accident petrecut pe o stradă din Balș, s-a stins din viață la Spitalul Bagdasar Arseni din București, dupa 11 zile de comă.

61916690
17 copii au băut din greșeală antigel la școală din cauza unor muncitori care au încurcat ţevile

Din cauza unor muncitori din Brăila care au încurcat nişte ţevi, 17 elevi de zece ani dintr-o şcoală generală au ajuns la spital, intoxicaţi cu antigel.

Recomandări
Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.