Ei au precizat că nava a executat activități de supraveghere și de monitorizare a traficului maritim în zona respectivă, potrivit News.ro.
„Fregata «Regele Ferdinand» – 221, cu stat major ambarcat, un elicopter IAR-330 Puma Naval în organică și o grupă de forțe pentru operații speciale (FOS), va reveni luni, 12 octombrie, ora 11.00, în portul militar Constanța, în urma participării, în Marea Mediterană, la Operația NATO SEA GUARDIAN”, au afirmat reprezentanții Forțelor Navale Române.
Ei au precizat că, pe parcursul celor cinci săptămâni de misiune, fregata românească a avut rolul de navă-comandant a grupării navale din care a mai făcut parte și nava Forțelor Navale ale Croației HRV „Vukovar” – 41.
Fregata „Regele Ferdinand” a interogat peste 180 de nave în Marea Mediterană
Fregata „Regele Ferdinand” a executat activități de supraveghere și monitorizare a traficului maritim din zona de responsabilitate, a interogat peste 180 de nave și a executat șase acțiuni de vizitare a navelor comerciale din zona de operații, parcurgând un total de 4.500 de mile marine.
De asemenea, marinarii militari români au executat o serie de escale operaționale și logistice în porturi precum Souda Bay (Grecia), Catania (Italia) și Valletta (Malta).
„Misiunea NATO la care au participat Forțele Navale Române reflectă angajamentul țării noastre față aliați și parteneri și contribuie la asigurarea securității maritime în regiunea Mării Mediterane”, a mai transmis sursa citată.
Fregata „Regele Ferdinand” încheie cea de-a noua participare la Operația NATO SEA GUARDIAN
Fregata „Regele Ferdinand” – 221, cu un echipaj format din 243 de militari și comandată de căpitan-comandor Silviu Constantinianu, încheie, astfel, cea de-a noua participare a Forțelor Navale Române la Operația NATO SEA GUARDIAN.