Potrivit acelorași surse, numele lui Rareș Bogdan apare în mai multe interceptări existente la dosar. El a ajuns la sediul DNA Iași și a precizat că nu are emoții și că se aștepta să fie citat, odată ce numele său a fost menționat. La ieșirea de la audiere, Rareș Bogdan a declarat că „a fost un dialog civilizat” între o instituție a statului și un om menționat într-un dosar, potrivit News.ro.

Rareș Bogdan a declarat, joi, la plecarea din sediul DNA Iași, că a fost un dialog civilizat între o instituție a statului și un om care a fost menționat într-un dosar.

El a precizat că a răspuns la întrebări „cu toată deschiderea”.

„Am fost menționat. Eu care am stat de vorbă, de-a lungul timpului... Fiind în sediul PNL, ani și ani de zile, în funcția de prim-vicepreședinte, am stat de vorbă cu foarte mulți oameni. Și a fost un dialog legat de ce se întâmplă la Vaslui. Am stat de vorbă cu Ponea (Mihai Ponea, șeful DSVSA Vaslui - n.r.). După ce mi-a explicat cazul, i-am spus: fă-ți treaba. Omul a fost corect, a și spus asta, a menționat”, a afirmat Rareș Bogdan.

„Am stat de vorbă, omul mi-a explicat, i-am zis «ok, nu prea mă pricep la ouă și pui», dar am ascultat ce mi s-a spus”, a mai declarat Rareș Bogdan.

El a precizat că întâlnirea pe care a avut-o, de aproximativ 20-30 de minute, „era strict ca să ascult o situație de posibil abuz a unor instituții”.

Rareș Bogdan: „Deloc”, întrebat dacă are emoții

Rareș Bogdan s-a prezentat la sediul DNA Iași, unde a fost citat pentru a fi audiat în calitate de martor. Întrebat dacă are emoții, acesta a declarat: „Deloc”.

El a precizat că se aștepta să fie chemat pentru că numele său a fost menționat în dosar.

„Spre deosebire de premierul demis, eu respect presa și voi sta de vorbă cu presa. Când mă întorc, vă promit că stau la tot ce doriți să aflați”, a mai declarat Rareș Bogdan.

„Am fost chemat, da, și mă bucur că au făcut-o în prima zi în care e și Sfânta scoasă afară și pot să stau după aceea la coadă, e vreme bună, ca să pot să mă rog”, a adăugat Rareș Bogdan înainte de a intra în sediul instituției unde a fost citat.

Peste 11.000 de persoane așteaptă la rând la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la sfintele moaște, în timp ce străzile din jurul catedralei ieșene sunt închise traficului.

Ilie Bolojan, audiat în același dosar al omului de afaceri Fănel Bogos

În același dosar a fost audiat vineri, 9 octombrie, premierul demis Ilie Bolojan.

El s-a prezentat la sediul DNA Iași, unde a fost audiat ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, care, în 23 septembrie 2025, a fost în audiență în biroul său. Bogos este acuzat de instigare la șantaj și cumpărare de influență. În acest dosar este urmărită penal și Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului. Guvernul a precizat, la finalul audierii, că aceasta s-a referit la circumstanțele audienței acordate omului de afaceri Fănel Bogos și că premierul a făcut toate precizările solicitate.

Prim-ministrul demis Ilie Bolojan a ieșit din sediul DNA Iași după aproape două ore și jumătate.

Nici Bolojan și nici avocatul său nu au făcut declarații și nu au răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

În afară de omul de afaceri Fănel Bogos și de Cristina Trăilă, în acest dosar au mai fost audiați la DNA șefii CJ Vaslui și CJ Botoșani.

Audiată în urmă cu trei săptămâni, Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, a declarat că dosarul omului de afaceri Fănel Bogos nu are legătură cu premierul Ilie Bolojan și că în declarațiile sale date în fața procurorilor nu a menționat numele lui Bolojan.

Totodată, Trăilă a afirmat că acuzația privind „traficul de influență” nu este la adresa sa, ci se referă la fostul lider al PNL Vaslui Mihai Barbu.

Întrebată dacă i-a cerut președintelui Consiliului Județean Botoșani, liberalul Valeriu Iftime, să îi retragă sprijinul președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, Cristina Trăilă a răspuns că nu a fost vorba despre așa, ci a existat doar o discuție „colegială”.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada martie - august 2025, Fănel Bogos ar fi promis și i-ar fi dat unei persoane 200.000 de lei, în schimbul cărora aceasta ar fi promis că, împreună cu alte persoane, vor apela la oameni influenți pentru a determina conducerea ANSVSA să-l înlocuiască pe șeful DSVSA Vaslui și pentru a promova ilegal interesele financiare ale societății sale, în sensul primirii unor despăgubiri în valoare totală de aproximativ trei milioane de euro.