FOTO. Vaporul destinat copiilor cu dizabilităţi, inaugurat în urmă cu trei săptămâni de Raluca Turcan, s-a scufundat

×
Publicitate

Vaporul destinat copiilor cu dizabilităţi, inaugurat în urmă cu trei săptămâni de Raluca Turcan în localitatea tulceană Mahmudia, s-a scufundat, la bordul acestuia nefiind la acel moment nicio persoană, informează News.ro.

Specialiştii Căpităniei Portului Tulcea nu au identificat urme de poluare în zonă, iar şenalul navigabil nu este blocat. 

Subprefectul judeţului Tulcea, Nicolae Topoleanu, care îndeplineşte atribuţiile de prefect, a declarat, pentru sursa citată, că apa s-a retras la un moment dat şi pentru că pe vapor nu se afla nicio persoană să ia anumite măsuri care se impuneau în acest caz, acesta s-a înclinat şi a intrat apă prin gurile de aerisire ale băilor.

Vaporul destinat copiilor cu dizabilităţi, inaugurat în urmă cu trei săptămâni de Raluca Turcan, s-a scufundat parțial

“Am fost informat de Căpitănia Portului Tulcea cu privire la eveniment. Se pare s-a datorat lipsei personalului la bord, apa s-a retras şi nu a fost un responsabil care să detensioneze parâmele care ancorau vasul şi a dus la aplecarea către adâncime. Prin gurile de aerisire a băilor a intrat apa şi s-a inundat vaporu. Nu sunt victime, doar pagube materiale”, a afirmat Nicolae Topoleanu.

Acesta a precizat că reprezentanţii Căpităniei nu au constatat în zonă urme de poluare, iar şenalul navigabil nu este blocat.

Inaugurarea acestui centru itinerant pentru copiii cu dizabilităţi din ţară, care urma să asigure servicii de recuperare pentru aproximativ 100 de copii din Delta Dunării, a avut loc la data de 22 septembrie, la Mahmudia, la eveniment fiind prezent şi ministrul Muncii, Raluca Turcan.

“Acest centru mobil inovator pentru România este rezultatul parteneriatului dintre SERA românia şi Penny România, compania care a finanţat achiziţia vasului plutitor, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de CSR ale companiei. Parteneriatul reprezintă de asemenea contribuţia proprie a Fundaţiei la proiectul european mai amplu din care face parte Centrul itinerant - ”Întotdeauna în familie - proiect pentru reducerea instituţionalizării, a riscului de separare şi pentru asigurarea serviciilor de recuperare de proximitate copiilor din judeţul Tulcea”, implementat de SERA România şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020”, se arătă în invitaţia pentru acest eveniment.

”Am participat astăzi la inaugurarea singurului centru itinerant de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi din localităţile izolate din Delta Dunării, un exemplu de servicii sociale integrate, parte consistentă a ceea ce ar trebui să fie asistenţa socială în România”, anunţa ministrul Raluca Turcan,într-un mesaj postat de Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62212654
Coronavirus Romania,15 octombrie. A crescut îngrijorător numărul deceselor, dar a scăzut cel al infectărilor

Coronavirus Romania, 15 octombrie. 15.828 cazuri noi au fost înregistrate de autoritățile sanitare, în ușoară scădere față de ziua anterioară. 365 de persoane au decedat, cu mult față de ziua de joi.

62184385
SURSE: Grupul tehnico-științific nu este de acord cu carantinarea Capitalei și a județului Ilfov

Cu peste 3.000 de bolnavi zilnic și o rată de infectare aproape de 16 la mia de locuitori, Institutul de Sănătate Publică a cerut carantinarea Capitalei, dar și a județului Ilfov, unde incidența cazurilor a depășit 16 la mie.

62215788
Florin Cîțu: PNL îi solicită lui Dacian Cioloș să discute în primul rând cu PSD și AUR

Premierul demis Florin Cîțu a oferit, vineri, primele declarații după ședința Biroului Executiv al PNL.

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.