Flori şi bomboane pentru soţie înainte de crimă. Amănunte tulburătoare în cazul triplei crime din Braşov

×
Publicitate

Cu gândul că le va elibera sufletele, Florin Mircea Buliga şi-a înjunghiat pe rând, soţia, fiica de 18 ani şi fiul de 13. Femeia de 42 de ani şi băiatul s-au luptat cu asasinul şi au urme de autoapărare pe corp.

În seara crimei, agresorul s-a dus acasă cu flori şi bomboane pentru soţia sa. Ar fi vrut să-i spună ce îl apasa şi că a încercat să se sinucidă, dar ea nu l-ar fi ascultat. Apoi, individul şi-a dus până la capăt planul.

Deşi părea un om echilibrat, cu o viaţă armonioasă, Florin Mircea Buliga era frământat de gânduri negre. A mărturisit în fata anchetatorilor tot ce a făcut, cu un calm desăvârşit. Nu regreta tripla crimă, ba chiar este convins că i-a trimis pe cei dragi într-o lume mai bună.

În ziua de dinaintea triplei crime, Florin Mircea Buliga s-a dus să se roage la Mănăstirea Şinca, locul său preferat de reculegere. Apoi a trecut printr-o piaţă, unde a întâlnit o femeia sărmană, pe care o mai ajuta cu bani. A primit de la ea un dar pentru soţia sa, Monica.

Femeie: "Luni mi-a dat două milioane. Mi-a zis: Crezi în Dumnezeu? Da. Apoi a zis: Si eu cred în Dumnezeu, după aia mi-a dat 2 milioane, mi-a cumpărat mâncare, zâmbea şi i-am cumpărat o orhidee că m-a mai ajutat doamnă pe mine."

Citește și
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor

La 21:30 bărbatul s-a dus acasă unde îl aşteptau soţia şi fiul. A încercat să-i spună Monicăi că a vrut să se sinucidă, dar ea nu a dorit să-l asculte, spune bărbatul. În ultima vreme, relaţia lor se răcise. Au mâncat împreună, apoi el a aşteptat ca soţia să adoarmă şi a ucis-o. Fiul lor, aflat în altă cameră, nu a auzit nimic.

Procuror: "După ce a înjunghiat-o susţine că s-ar fi rugat pentru ea, ca sufletul ei să ajungă într-o lume mai bună şi să fie liniştită, a învelit-o cu o pătură şi i-a aşezat pe piept orhideea".

Apoi a aşteptat să vină acasă şi fiica sa. Au stat de vorbă, însă el nu i-a spus ce făcuse. Când fata a adormit, a ucis-o şi pe ea. Apoi şi-a omorât băiatul de 13 ani.

Florin Mircea Buliga a avut probleme în trecut cu consumul de alcool, dar părea că a reuşit să le rezolve. Slăbise, mânca sănătos, iubea natura şi mergea pe munte. Conducea un centru de terapii alternative, unde îi învaţa pe clienţii săi, majoritatea vârstnici, cum să aibă grijă de ei.

Fiica soţilor Buliga, care îşi sărbătorise recent majoratul, era elevă la unul dintre cele mai bine licee din Braşov. Colegii şi profesorii ei nu pot înţelege ce s-a întâmplat. Părinţii fetei comunicau cu cei din şcoală, iar întreaga familie părea fericită.

MONICA SCHILLER, psiholog şcolar: "Ioana a fost un copil foarte bun, foarte cuminte, tot ceea ce ştim e că totul mergea bine în familia lor. E şocant! Pentru noi e uluitor ce s-a întâmplat, copiii sunt în stare de şoc, noi, profesorii suntem în stare de şoc."

Florin Mircea Buliga va fi supus unei expertize psihiatrice la Bucureşti.

Bărbatul a făcut în fata anchetatorilor marturisiri complete. A recunoscut că, în urmă cu câţiva ani, şi-a înşelat soţia, dar era convins că ar fi reuşit să depăşească acest moment.

Anchetatorii au aflat de la el că era un consumator ocazional de droguri, însă nu au dat amănunte despre ce substanţe e vorba.

DIICOT va deschide un dosar separat pe acest subiect. Şi nu în ultimul rând, criminalul a vorbit despre preocupările sale din sfera spiritualităţii.

Este interesat de numerologie, de altfel spune că era convins că va muri la vârsta de 38 de ani, iar faptele sale de acum au legătură cu semnificaţia cifrei 6. Bărbatul nu este cunoscut cu vreo afecţiune psihiatrică.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor

Autoritatea Electorală Permanentă s-ar putea reorganiza, pentru mai multă eficiență și micșorarea cheltuielilor.

Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.