Din primele informații de la fața locului, băiatul de 15 ani a intrat în liceul din Pitești, unde învață, cu o armă albă asupra lui, pe care cel mai probabil a ascuns-o în rucsac. 

El i-ar fi chemat în toaleta instituției de învățământ pe doi colegi cu care ar fi avut probleme înainte. 

Avea la el o maceta pe care ar fi fluturat-o în fața celor doi și le-ar fi cerut să îl lase în pace. Unul dintre cei vizați s-ar fi repezit asupra lui și a fost tăiat la mână. Când și cel de al doilea a reacționat, l-a lovit cu mânerul cuțitului la un picior. 

Doi elevi de clasa a 11-a au văzut incidentul și au dat alarma în liceu. Conducerea instituției spune că au fost clipe de panică, pentru că inițial nu au știut cine este atacatorul. 

Adolescentul care ar fi comis atacul, imediat după incident, ar fi mers în clasă și s-ar fi așezat liniștit în bancă. 

Băiatul a fost dus la secția de poliție pentru a da explicații, în timp ce colegul tăiat pe mână a fost condus la spital. 

Este, acum, în desfășurare, o amplă anchetă care urmează să stabilească dacă băiatul care și-a atacat colegii, descris ca fiind foarte liniștit, ar fi fost victima bullying-ului.