Femeie din Ilfov reţinută pentru înşelăciune. Ea ar fi falsificat parafe în carnetele de sănătate la vânzarea unor câini

62357563
Getty

O femeie de 33 de ani a fost reţinută după ce ar fi vândut mai mulţi câini pentru care ar fi menţionat în anunţurile publicate pe internet informaţii false despre situaţia vaccinărilor şi a deparazitărilor.

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, transmis AGERPRES, în cursul zilei de marţi poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat trei percheziţii la domiciliile a două persoane, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi folosire de instrumente falsificate.

În fapt, arată poliţiştii, în perioada anilor 2022 - 2023, ar fi fost induse în eroare cinci persoane vătămate, prin manopere dolosive constând în postarea pe un site a unor anunţuri privind vânzarea de exemplare canine, în care erau prezentate informaţii false, dar şi prin folosirea unor carnete de sănătate în care erau menţionate, în fals, operaţiuni sanitar-veterinare şi care aveau aplicate parafe falsificate.

La percheziţii au fost descoperite şi indisponibilizate mai multe carnete de sănătate referitoare la exemplare canine în care ar fi fost înscrise menţiuni false privind vaccinări şi deparazitări şi o parafă de medic veterinar care ar fi falsificată, informează sursa citată.

În cadrul activităţilor procedurale, poliţiştii au emis două ordine de plasare pentru 9 exemplare canine şi au fost lăsate în custodie alte 9 exemplare, în vederea continuării cercetărilor.

"În urma probatoriului administrat, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au dispus reţinerea uneia dintre cele două persoane, respectiv o femeie de 33 de ani, bănuită de comiterea faptelor investigate, iar în cursul zilei de joi aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile", se precizează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62384237
Un bărbat condamnat la închisoare cu executare, oprit la intrarea în țară. Ce pedeapsă are de ispășit
Un român care a fost condamnat la închisoare cu executare a fost oprit la vama Petea. Bărbatul a fost predat autorităților în vederea luării măsurilor legale care se impun.
62384232
Perimetru de protecţie de 800 de metri în jurul zonei de unde iese apă cu gaz metan, în Supuru de Sus, din Satu Mare
Autorităţile au instituit o zonă de protecţie de 800 de metri în jurul zonei din localitatea Supuru de Sus, din judeţul Satu Mare, de unde iese apă cu gaz metan, în urma unor lucrări de forare, informează, joi, Instituţia Prefectului.
62384233
Momentul în care doi hoți de buzunare tâlhăresc o femeie într-un autobuz din București. Cum au fost prinși de poliție VIDEO
Doi bărbați au fost arestați preventiv, după ce au comis mai multe furturi în autobuzele din Capitală. Aceștia sunt acuzați de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.