Femeie, arestată preventiv după ce a incendiat o maşină, în Bucureşti. Cum și-a motivat gestul extrem în fața anchetatorilor

62489894

O femeie de 52 de ani a fost arestată preventiv după ce a incendiat o maşină, pe Calea Giuleşti din Bucureşti, focul afectând parţial încă un autoturism.

Ea le-ar fi declarat anchetatorilor că a făcut acest lucru din cauză că s-a enervat.

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Secţia 20 Poliţie au pus în executare un mandat de aducere pe numele unei femei, în vârstă de 52 de ani, într-un dosar penal de distrugere.

masina incendiata

”În fapt, la data de 3 octombrie 2024, poliţişti din cadrul subunităţii au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, un autoturism ar fi luat foc.

La faţa locului s-au deplasat cu operativitate atât poliţişti din cadrul subunităţii, cât şi echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care au acţionat pentru stingerea incendiului. Menţionăm faptul că autoturismul în cauză a fost distrus aproape în totalitate, fiind afectat, totodată, un autoturism care se afla în proximitate”, a arătat sursa citată.

În urma investigaţiilor a rezultat presupunerea rezonabilă că incendiul ar fi fost provocat cu intenţie.

Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că suspectul este o femeie în vârstă de 52 de ani, iar joi a fost pus în aplicare un mandat de aducere, ea fiind dusă la audieri.

Ulterior, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, iar vineri magistraţii au dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Potrivit unor surse judiciare, femeia ar fi dat foc unei maşini Dacia Duster, pe Calea Giuleşti. Ea le-ar fi declarat anchetatorilor că a făcut acest gest din cauză că s-a enervat.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62457487
Alertă de securitate de la Ambasada SUA la Bucureşti privind ameninţări la instituţii religioase. Reacțiile MAI și SRI
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a emis, vineri, o alertă de securitate privind ameninţări care ar putea viza instituţii religioase, precum moschei, temple sau sinagogi din România, în weekendul 11-13 octombrie.  
62422334
Un bărbat s-a împuşcat într-un poligon de tragere din Timișoara. Poliţiştii fac cercetări
Vineri seara, poliţiştii Secţiei 5 Timişoara au fost sesizaţi că un bărbat s-ar fi împuşcat cu arma în timp ce se afla într-un poligon de tragere.
62489816
Șoferi sancționați pentru că vorbesc la telefon sau nu poartă centura. Amendă pentru cei care ascultă muzică tare
Mii de șoferi vorbesc și acum la telefon în timp ce conduc, fără căști ori alte dispozitive, deși acest lucru este interzis de multă vreme de lege.