Diplomat rus: Rusia se va asigura că drepturile fostului preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon vor fi respectate

62261562
Getty

Rusia se va asigura că drepturile fostului preşedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, reţinut marţi la Chişinău pentru trădare şi corupţie, vor fi respectate.

Este declarația făcută miercuri de ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Andrei Rudenko, informează AFP, citată de Agerpres.

„Considerăm că aceasta este o problemă internă a Republicii Moldova. Cu toate acestea, nu am vrea ca autorităţile aflate la putere (în republică) să înceapă să-şi regleze conturile cu foşti concurenţi politici, profitând de situaţia actuală”, a spus înaltul diplomat rus, citat de agenţii de presă din Rusia.

„De aceea, ne vom asigura cu atenţie că drepturile lui (Igor) Dodon în cadrul procedurilor judiciare sunt respectate şi conforme normelor internaţionale”, a subliniat Rudenko.

Marţi, Igor Dodon, suspectat de trădare şi corupţie, a fost reţinut pentru 72 de ore, după ce mai multe percheziţii au fost întreprinse la domiciliul şi la birourile fostului preşedinte al Republicii Moldova, fostă republică sovietică unde luptele interne dintre prooccidentali şi proruşi s-au accentuat de la declanşarea agresiunii militare ruse în Ucraina.

Anchetatorii îl suspectează pe Dodon că a primit în 2019 bani din partea unui oligarh şi aliat politic, Vlad Plahotniuc, care de atunci a fugit din Republica Moldova şi este vizat de sancţiuni americane.

Igor Dodon a fost preşedintele Republicii Moldova din 2016 până în 2020 şi a fost susţinut în mod deschis de Moscova.

După numeroase scandaluri în care a fost implicat Dodon, pe fondul corupţiei şi sărăciei endemice din Republica Moldova, preşedinta proeuropeană Maia Sandu a câştigat în 2020 alegerile prezidenţiale şi în 2021 pe cele legislative, ancorându-şi ferm puterea, scrie AFP.

De la declanşarea ofensivei ruse, Chişinăul şi-a manifestat sprijinul ferm pentru Kiev. Republica Moldova primeşte refugiaţi ucraineni, şi-a depus candidatura de aderare la UE şi a obţinut promisiunea europeană pentru o creştere a ajutorului militar.

Republica Moldova, unde se află Transnistria, teritoriu separatist prorus ce se învecinează cu Ucraina, se teme că Moscova ar putea să o aleagă drept următoarea ţintă. Cu atât mai mult cu cât regiunea secesionistă susţine că a fost vizată în aprilie de tiruri de răzbunare din partea Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62235849
Timiş: Om de afaceri trimis în judecată de procurorii DNA, pentru dare de mită

Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui om de afaceri pentru dare de mită.

62253443
Rabla 2022. Pot să casez două mașini? Documentele necesare pentru casare și radiere

Prin programul Rabla Clasic și Rabla Plus 2002, posesorii de autovehiculele vechi au posibilitatea de a casa două mașini pentru a crește valoarea tichetelor primite.  

62261786
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea offshore privind exploatarea gazelor din Marea Neagră

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea offshore, care permite exploatarea gazelor din Marea Neagră.  

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.