Deputaţi în lacrimi după ce au ascultat convorbirile Alexandrei la 112. "Vor plăti"

×
Publicitate

Doar reprezentanții STS s-au prezentat luni la audierile începute de comisia parlamentară de apărare, deși fuseseră chemați și ministrul de Interne și șefii Poliției. Parlamentarii au fost şocaţi până la lacimir de înregistrări.

Mai mulţi membri ai comisiei de apărare au ieşit cu lacrimi în ochi după audierile de luni seară, când au au ascultat, cu uşile închise, înregistrările convorbirilor Alexandrei la 112. Ei nu au însă voie să comunice ce au auzit în audierile cu uşile închise, la care nu li s-a permis să ia notiţe şi nici măcar să ţină telefoanele deschise

 

Stelian Ion: "E pur şi simplu devastator"

 

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat, apoi: „ Vă spun un singur lucru: este răvăşitor, este pur şi simplu devastator şi personal, dar cred că şi colegii mei suntem foarte dezamăgiţi. Cu siguranţă, vor ieşi în cadrul anchetei nişte disensiuni. (...) Spun la modul general, pentru că există un fel de conflict aşa al declaraţiilor între instituţii, în loc să aibă, să facă front comun şi să dea informaţii cu acurateţe către public, faptul că nu au făcut acest lucru a condus la informaţii contradictorii, la informaţii care pot fi şi manipulări la un moment dat, pentru că există interese foarte mari pentru a arunca toată vina pe cealaltă instituţie, aşa încât vă rog să priviţi cu rezerve tot ce vine fără să aibă un caracter oficial. Trebuie să îi facem pe cei din autorităţi să ne spună în mod oficial care sunt datele câtă vreme nu se periclitează ancheta", a afirmat Ion, după şedinţa Comisiei de apărare în care au fost audiaţi reprezentanţii STS.

Citește și
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din patru judeţe. Cod galben în 12 judeţe. Avertismentul hidrologilor
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din patru judeţe. Cod galben în 12 judeţe. Avertismentul hidrologilor

El a spus că nu a primit răspuns cu privire la faptul că timp de cinci ani nu s-a rezolvat problema unui sistem mai eficient de localizare.

"Care este motivul pentru care din 2014 şi până în 2019, după cinci ani de zile, încă nu s-a rezolvat această problemă, încă nu s-a găsit un sistem mai eficient, mai rapid şi mai exact de localizare a apelurilor 112? Abia la începutul anului 2017 s-au pus la punct nişte tehnologii care pot face acest lucru, dar, din 2017 şi până în prezent, iarăşi au trecut doi ani de zile şi aceasta este o chestiune asupra căreia nu am găsit un răspuns decât acela că s-a contestat. (...) Din punctul meu de vedere există o birocraţie care a blocat undeva această achiziţie. E adevărat, se doreşte a se face ceva pe fonduri europene, mult mai amplu, care depăşeşte cu mult strict această chestiune a localizării apelurilor, dar este un termen foarte lung de doi ani de zile", a completat Stelian Ion.

 

Bogdan Rodeanu: "Poliţia a solicitat sprijinul STS pentru a deschide acea aplicaţie"

 

La rândul său, deputatul USR Bogdan Rodeanu a afirmat că este o problemă "gravă" faptul că după o oră şi jumătate reprezentantul Poliţiei a solicitat sprijinul STS pentru a se vizualiza zona de unde se indicase că ar proveni apelul victimei.

"Din informaţiile furnizate de reprezentantul STS, Poliţia a solicitat sprijinul STS pentru a deschide acea aplicaţie şi pentru a vizualiza aria primară în care se afla victima", a explicat el.

Rodeanu a adăugat că în comisie nu s-au identificat soluţiile pentru prevenirea unor astfel de situaţii, pentru că nu s-au terminat toate audierile.

"Situaţia este mult mai complexă, cu foarte mulţi actori instituţionali şi pentru a vedea ce nu a mers bine şi ce se putea regla pe cale legislativă trebuie să evaluăm şi activitatea celorlalte instituţii. Ne pare foarte rău şi este complet regretabil că astăzi nu au fost prezenţi în sală reprezentanţii MAI, ai Inspectoratului de Poliţie şi ai Direcţiei de Protecţie Internă", a afirmat Bogdan Rodeanu.

 

Dorel Căprar: "Vor plăti"

 

Preşedintele Comisiei de apărare, deputatul PSD Dorel Căprar, a refuzat să vorbească despre convorbirile dintre victimă şi poliţistul de la IPJ Olt, motivând că sunt clasificate.

"În momentul în care acea convorbire va fi declasificată eu pot să vă spun. Cei care v-au dat informaţii se supun legii şi le-am comunicat înainte de a începe discuţiile clasificate să aibă grijă să nu transmită, să nu comunice, să nu aibă telefoanele deschise, să nu îşi noteze, pentru că informaţiile clasificate sunt foarte clare. (...) Până mâine (marţi - n.r.) la CSAT, nu cred că se întâmplă nimic, mâine la CSAT se va discuta şi cu siguranţă se va desecretiza. Dacă nu respectăm legea mi se pare un lucru anormal şi mi se pare anormal când adversarii noştri de la USR ies şi spun anumite lucruri politice", a afirmat Căprar, care a menţionat că "nu a rămas cu o impresie foarte bună" după ce a ascultat acele conversaţii.

Întrebat dacă poliţistul care a vorbit cu fata răpită a dat dovadă de profesionalism, Căprar a spus: "Nu este atribuţia noastră să analizăm cum au vorbit unii, cum au vorbit alţii. Noi căutăm vinovaţi, cu siguranţă aceştia vor ieşi la iveală şi vor plăti. Ne dorim să găsim vinovaţii, iar pe mai departe ce s-a întâmplat să nu se mai întâmple. Eu cred că instituţional sunt foarte mulţi vinovaţi, nu sunt organ nici de anchetă nici de judecată, dar este nevoie şi de soluţii legislative. Am avut în Parlament mai multe legi, una dintre ele a fost aceea care dă mai multe atribuţii poliţiştilor, a fost atacată la Curtea Constituţională de PNL şi USR, poate mă întrebaţi de aceste lucruri, nu neapărat de cele pe care nu le spun din punct de vedere legal".

 

Răzvan Prişcă: După ce a deschia aplicaţia, poliţistul și-a dat seama că habar n-are să lucreze cu ea

 

Prim-adjunctul STS, generalul de brigadă Sorin Bălan, le-a prezentat membrilor acestei comisii un raport cu conținut clasificat, în care se află toate detaliile legate de apelurile efectuate de Alexandra în ziua fatidică, joi, 25 iulie.
Sorin Bălan a declarat că Serviciul nu a furnizat cele trei adrese greşite către Poliţie, pentru că, în cazul apelurilor iniţiate de pe un telefon mobil, informaţia este grafică.

Bălan a precizat că Poliţia a deschis aplicaţia de localizare a apelului Alexandrei la mai bine de o oră după ce fata a sunat la 112. „Accesarea informaţiilor de localizare a fost disponibilă în sistem de la primul apel - 11:05 - iar deschiderea aplicaţiei de localizare pentru prima dată la operatorul de la Poliţie s-a realizat la 12:08. Au fost solicitări ale operatorului de la Poliţie de a asigura sprijin privind utilizarea aplicaţiei de vizualizare a proiecţiei informaţiilor, ceea ce s-a şi realizat, (...) ultimul (sprijin - n.r.) fiind la 12.32″, a afirmat Bălan, la Comisia pentru apărare.
El a precizat că STS nu a furnizat adrese poştale.
“Noi nu furnizăm adrese poştale pentru agenţiile specializate de intervenţie decât în situaţiile în care apelul la 112 este realizat de pe un telefon fix. Noi nu am furnizat cele trei adrese. Nici nu putem. Vreau să vă informez că informaţia de localizare preluată de la operatorii de telefonie mobilă este afişată într-un format grafic atât la operatorul STS, cât şi la toate celelalte agenţii, inclusiv la Poliţie”, a precizat Sorin Bălan.

Potrivit acestuia, operatoarele STS, în urma solicitărilor Poliţiei, au iniţiat nouă apeluri pe telefonul victimei pentru a putea afla informaţii de localizare mai clare. “Din păcate, telefonul era închis”, a adăugat prim-adjunctul STS.

În document se arată faptul că informațiile de localizare ale apelantului la 112 sunt trimise poliției din momentul în care operatorul STS predă convorbirea.

”Informațiile de localizare sunt trimise odată cu recepționarea apelului vocal agenției de intervenție, în speță poliției, din momentul din care operatorul STS predă convorbirea, predă cazul operatorului” - a spus generalul Bălan.

La întrebarea unui deputat dacă toate autoritățile competente au acces la informațiile respective de localizare, adjunctul șef de la STS a răspuns afirmativ.

”Categoric. Există, practic, în aplicația 112, există un buton pe care trebuie să-l apeși și se deschide localizarea.” - a mai spus Bălan.

În replică, deputatul Răzvan Prișcă, după ce a studiat raportul, a concluzionat faptul că, de fapt, un polițist nu a știut să folosească informațiile de localizare din aplicația 112.

Deputat Răzvan Prișcă: ”Doar o observație, ca să fie mai clar, pentru că m-am uitat și eu pe planșa aceea (raportul STS, n. red.). Deci, practic, poliția poate să obțină aceste informații la fel ca și operatorul de 112. În cazul acesta, polițistul din Caracal a așteptat o oră și 4 minute până să se gândească să deschidă aplicația de localizare. După ce a deschis-o prima oară în ziua respectivă și-a dat seama că habar n-are să lucreze cu ea, a sunat înapoi la 112, cei de la 112 au stat 10 minute pe telefon cu polițistul să-l învețe cum să se uite pe calculator. După ce a terminat convorbirea a sunat încă de 2 ori polițistul la 112 să întrebe cum se apasă pe buton. E drept, domnul general? Asta am înțeles din ce am văzut pe planșă.”

Cu toate acestea, prim-adjunctul STS, generalul de brigadă Sorin Bălan, a evitat să acuze, în mod direct, poliția de incompetență, spunând doar că nu dorește să facă aprecieri ”asupra angajaților altor instituții”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
GALERIE FOTO | Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Citește și...
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din patru judeţe. Cod galben în 12 judeţe. Avertismentul hidrologilor
Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din patru judeţe. Cod galben în 12 judeţe. Avertismentul hidrologilor

Hidrologii au instituit duminică un Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Covasna, Harghita, Vrancea şi Bacău, ca urmare a precipitaţiilor prognozate.

Doi șoferi au rămas fără mașini la vama Giurgiu, în urma unor controale. Ce au descoperit polițiștii de frontieră. FOTO
Doi șoferi au rămas fără mașini la vama Giurgiu, în urma unor controale. Ce au descoperit polițiștii de frontieră. FOTO

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au identificat două autoturisme semnalate ca furate de autoritățile din Marea Britanie și Germania, în valoare de peste 100.000 de lei.

Recomandările ANSVSA pentru cumpărăturile de Paște 2026. La ce trebuie să fim atenţi
Recomandările ANSVSA pentru cumpărăturile de Paște 2026. La ce trebuie să fim atenţi

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a oferit câteva recomandări cumpărătorilor pentru masa de Paște.

Recomandări
Guvernul caută soluții pentru ieftinirea combustibililor, două  scenarii pe masă: reducerea TVA sau a accizei
Guvernul caută soluții pentru ieftinirea combustibililor, două scenarii pe masă: reducerea TVA sau a accizei

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că luni va avea loc o şedinţă referitoare la preţul combustibililor, el reiterând că a făcut două propuneri: diminuarea TVA sau reducerea proporţională a accizei.

Cod galben de ploi și ninsoare la munte, valabil în jumătate din țară. Vreme mohorâtă în București. HARTĂ
Cod galben de ploi și ninsoare la munte, valabil în jumătate din țară. Vreme mohorâtă în București. HARTĂ

Meteorologii au emis Cod galben de precipitații până luni dimineață în mai multe județe din sud-estul României, iar la munte, peste 1600 m, vor fi ninsori viscolite cu depunere de 10–20 cm de zăpadă și vânt cu rafale de 60–70 km/oră.

Mircea Lucescu a fost internat și nu va însoți naționala în Slovacia. Surse: A leșinat înainte de antrenament
Mircea Lucescu a fost internat și nu va însoți naționala în Slovacia. Surse: A leșinat înainte de antrenament

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență la spital după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia.