Criză de apă în Mureș și Harghita. Mai multe localități vor fi aprovizionate cu apă, iar școlile dintr-o zonă vor fi închise

×
Publicitate

Mii de oameni, din trei localități din Mureș, se pregătesc pentru ce este mai rău, după ce autoritățile au anunțat, că în doar câteva ore, vor sista complet furnizarea apei.

Totul, din cauza unei cantități uriașe de saramură, care a ajuns în râuri după o prăbușire majoră în mina de la Praid. În aval, ecosistemul este deja grav afectat, iar autoritățile încearcă să asigure aprovizionarea cu apă, atât pentru populație cât și pentru animale.

Într-o cursă contra cronometru, oamenii din Târnăveni, Gănești și Băgațiu se grăbesc să-și facă rezerve de apă. Este o chestiune de ore până când autoritățile vor întrerupe alimentarea din cauza unui nivel periculos de ridicat al salinității.

Apa nu mai este sigură nici pentru uz casnic. În mina veche de la Praid, o prăbușire accelerată a unor porțiuni din tavan a provocat o dislocare semnificativă de saramură, care a ajuns în pârâul Corund și se răspândește în aval.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: „Discutăm despre 30.000 de miligrame la litru. Vârful a ajuns deja în zona localității Sovata și probabil peste încă 8 ore va ajunge la Blaj, peste 16 ore va ajunge pe Mureș la Alba Iulia.”

Imaginile filmate de localnici arată cum peștii morți plutesc pe apă.

Raed Arafat, șeful DSU: „Sfatul clar către populație este să nu consume peștii morți din apele curgătoare.”

Președintele CJ Harghita dă vina pe firma care lucrează la devierea pârâului Corund. Ar fi dărâmat două diguri construite la recomandarea experților și ar fi deviat apa printr-o zonă neizolată.

Dan Dobrea, directorul Salrom: „Constructorul a luat decizia să creeze o breșă, nu a distrus niciun dig.”

Petres Sandor, prefectul județului Harghita: „S-a creat o breșă deoarece apa era pe toată zona împiedicând intrarea utilajelor în zona de construcții.”

În localitățile unde urmează să fie oprită furnizarea apei menajere, ISU a trimis cisterne din 6 județe și din București.

Sorin Megheș, primarul orașului Târnăveni: „În cartiere se vor aduce și containere pentru apă menajeră.”

Ministrul Tanczos Barna a cerut demiterea șefilor de la Salrom și Apele Române, acuzându-i că au ignorat recomandările experților.

Mircea Fechet, ministrul Mediului:Dacă se dovedește că acțiunile sau inacțiunile tale au generat situația pe care o avem astăzi, sunt convins că multe capete vor cădea nu doar unul sau 2.”

Situația se complică nu doar în Harghita dar și în Mureș. În urmă cu puțin timp, Prefectura a transmis că a fost instituit un plan de măsuri urgente. De luni, toate școlile din orașul Târnăveni și din alte patru comune se închid.

Elevii vor învăța exclusiv online. În paralel, rezervorul de apă al Spitalului din Târnăveni va fi alimentat cu prioritate, astfel încât pacienții să poată primi îngrijire fără întreruperi.

În dificultate sunt și fabricile și marile ferme din zonă. Acestea au nevoie de cantități uriașe de apă pentru a-și putea continua activitatea.

Autoritățile locale, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, caută soluții pentru ca economia locală să nu fie blocată.

Mai grav este că, în urmă cu puțin timp, a fost închisă și cea de-a doua stație de tratare a apei din Târnăveni. Asta înseamnă că nu doar orașul, ci și alte 12 localități din județ au rămas fără apă potabilă la robinete.

Transporturi cu cisterne din mai multe județe au fost trimise de urgență în zonă. Distribuirea apei către populație se va face și în cursul nopții.

Situația rămâne una tensionată, iar autoritățile spun că sunt pregătite să intervină cu noi măsuri, dacă nivelul salinității nu revine în parametri normali.

Articol recomandat de sport.ro
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Citește și...
Șeful Jandarmeriei Brăila și-ar fi cumpărat un avion din banii obținuți ilegal. Ce spun procurorii

Un scandal neobișnuit de corupție îl are în centru pe șeful Jandarmeriei Brăila. Colonelul este suspectat că, deși îi era interzis, făcea afaceri prin intermediul unor firme controlate de partenera lui de viață.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Curtea Constituțională restrânge atribuțiile ANI. Reacția unui fost șef al instituției: „Va fi o confuzie generală”

Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a declarat neconstituționale publicarea declarațiilor de avere și obligativitatea menționării veniturilor pe care le au rudele funcționarilor publici.

Recomandări
Nicușor Dan, după ce a vizitat școala din comuna Curcani: ”Politica este o artă a compromisului care nu compromite”

Președintele Nicușor Dan a susținut în urmă cu puțin timp declarații de presă, la finalul vizitei pe care a făcut-o la școala gimnazială din comuna Curcani. El a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor referitoare la criza guvernamentală.

Scăderea economiei României în primele 6 luni, confirmată de INS. Ce sectoare au tras PIB-ul în jos

Produsul Intern Brut a înregistrat, în trimestrul II 2026, faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, o scădere cu 0,4% pe seria brută şi cu 2,0% pe seria ajustată sezonier, anunţă, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cum a cheltuit România banii din PNRR pentru Educație. Investițiile care au mers bine și proiectele care au rămas în urmă

România a încheiat PNRR cu un bilanț mixt în Educație. Componenta dedicată acestui domeniu a avut alocate 2,79 miliarde de euro, însă până la 1 septembrie 2026 au fost absorbite 996,66 milioane de euro, adică 35,7% din total.