„Nu vor fi facturi duble la electricitate pentru același consum și, mai mult sau mai puțin, același furnizor. Pentru că a fost o discuție în media și de facturile din iulie, august, sigur că au fost și consumuri crescute, pentru că, fiind caniculă, oamenii au fost obligați să lase aerul condiționat pornit o mai lungă perioadă de timp, să crească intensitatea. Deci, pentru același consum, nu putem vorbi de facturi duble”, a afirmat Cristian Bușoi, miercuri seară, la Digi 24, potrivit News.ro.

Creșteri estimate de 20-22%

El a susținut că simulările făcute de experți indică creșteri de 20-22 de procente, cu condiția reconectării la Sistemul Energetic Național a Centralei Nucleare de la Cernavodă, care în prezent este nefuncțională din cauza debitului scăzut al Dunării.

„Sunt experți care au făcut unele simulări, sunt companiile furnizoare de electricitate care nu au venit public, sunt secretele lor comerciale, strategiile lor comerciale, dar ei au cele mai multe date, nu neapărat la ANRE sau Ministerul Energiei. Sigur că avem și noi capacități și oameni măcar să ne uităm la aceste expertize. Vorbim de creșteri în jur de 20-22% în acest moment, ca previzionări, pentru iarna și primăvara anului viitor, pe factura finală, în condițiile în care, totuși, la un moment dat, redeschidem Cernavodă și vom avea 1.300 de megawați în bandă disponibil”, a explicat Cristian Bușoi.

Nu există un termen pentru repornirea centralei

Oficialul din Ministerul Energiei a spus că nu există un orizont de timp în care ar putea să fie repusă în funcțiune centrala nucleară.