Ce a pățit o femeie din Suceava care și-a violat fiul de 5 ani și își abuza sexual fiica de 9 ani

62337318
Shutterstock

O femeie din Suceava a fost condamnată la 7 ani de închisoare după ce și-a violat băiețelul de 5 ani și și-a abuzat sexual fiica de 9 ani. În plus, copiii erau frecvent bătuți și obligați să meargă la cerșit.

Judecătoria Rădăuți a condamnat o femeie de 32 de ani la 7 ani de închisoare pentru viol și exploatare prin cerșetorie, victime fiind chiar cei doi copii ai săi, qun băiat de 5 ani și o fată de 9 ani, potrivit Monitorul de Suceava.

Faptele imputate sunt din perioada 2018 - septembrie 2020, iar femeia se află în arest din luna iunie, cei doi copii fiind crescuți acum de o familie de asistenți maternali profesioniști.

Femeia a exercitat în mod repetat violențe fizice asupra fiului ei, pe care l-a folosit și pentru a obține foloase materiale prin cerșetorie. Șocant este faptul că, la o dată care nu a putut fi stabilită, mama și-ar fi constrâns fiul să întrețină cel puțin un raport sexual oral cu ea.

Procurorii au adunat probe că femeia ar fi exercitat în mod repetat violențe fizice și asupra fiicei ei, pe care a trimis-o în repetate rânduri la cerșit.

Femeia întreținea relații sexuale în fața fiicei, care ar fi fost și ea abuzată sexual

Pe parcursul anchetei, fata a mărturisit și că mama a întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați, de față cu ea.

Mai mult, femeia și-ar fi abuzat sexual și fiica: ”Minora a fost expusă în mod repetat unor gesturi/acte cu tentă și de natură sexuală, posibil și abuzuri sexuale sub forma agresiunii sexuale, prin aceste tratamente și comportamente abuzive de natură fizică și sexuală, având în vedere contextual familial de comitere, creând o stare de pericol ce a pus în primejdie gravă dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere fizic, intelectual și moral”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62384132
„Banii negri” care alimentează mișcările anti-avort din Marea Britanie. Un grup conservator din SUA ar finanța politicile

„Banii negri" au intrat în ultimii ani în grupurile anti-avort din Marea Britanie, au transmis surse pentru Euronews, ajutând activismul controversat și ridicând întrebări cu privire la influența politică de peste ocean în interiorul țării.

 

62105742
Anchetă după ce un pachet cu o substanță albă, care pare a fi drog, a fost găsit pe o plajă din Constanța

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au deschis o anchetă, după ce pe o plajă din Constanţa a fost găsit un pachet cu o substanţă albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive.

62404228
Iohannis, după o săptămână în Africa: „Am repus România pe radarul african”. Ce a spus despre costurile vizitelor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în Cabo Verde, despre turneul din Africa, că „a repus România pe radarul african”, scrie News.ro.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Sorin grindeanu
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține o declarație de presă la această oră, în care anunță decizia luată de social-democrați în privința premierului desemnat, Luca Niculescu.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.